Primele semne ale dezastrului generat de întârzierea PNRR: Guvernul, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), are datorii de 800 de milioane de euro către autoritățile locale. În consecință, firmele de construcții amenință cu rezilieri ale contractelor.
Cazurile de violență în școli au intrat în atenția Ministerului Sănătății, care propune noi măsuri pentru diminuarea situațiilor de hărțuire și agresiune din unitățile de învățământ.
„Singing in the rain”, varianta de Bonțida: ploaia nu a întârziat să apară încă din prima zi de Electric Castle. Festivalierii nu au lăsat vremea să le curme entuziasmul și au continuat distracția până dimineața.
Ziua de miercuri, 19 iulie, a adus debutul celei de-a 9-a ediții a Electric Castle, pentru cei peste 29.000 de spectatori sosiți, deja, la Bonțida, chiar și de la mii de kilometri distanță.
Condițiile de fabricare, prezentare și comercializare a produselor din tutun încălzit vor fi modificate. De asemenea, aromele la produsele cu tutun încălzit vor fi interzise.
Valul de caniculă persistă în România, cu un disconfort termic accentuat. În Cluj există șanse să plouă, pot apărea furtuni însoțite de descărcări electrice.