Un bărbat din Caraș-Severin și o femeie din Timiș au fost reținuți în localitatea clujeană Gârbău, pentru șantaj. Aceștia sunt acuzați că au obținut peste 100.000 de euro prin șantaj.
Comisia Europeană propune un nou model de aderare la UE pentru statele candidate, dar și reformarea mecanismului decizional. Astfel, „regula unanimității” ar putea fi ajustată în favoarea unor decizii luate pe baza unei „majorități calificate”, eliminând blocajele în asumarea hotărârilor.
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a fost premiat cu distincția Liderul Anului 2024, în cadrul Air Transport Awards.
Alegerile prezidențiale vor putea fi organizate în toamna acestui an, în luna septembrie. Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea la legea care a fost adoptată de Parlament în acest sens.
Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, a acordat un interviu pentru monitorulcj.ro, unde a vorbit despre importanța sărbătorilor pascale, a postului și cum putem dobândi liniștea sufletească în această perioadă dificilă.