Călin Georgescu a fost promovat pe rețelele de socializare de conturi cu viziuni pro-ruse, anti-occidentale și conspiraționiste care sunt legate direct sau indirect de Rusia.
Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 2 decembrie, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin.
În Cluj, procesul de renumărare a voturilor din cadrul scrutinului din 24 noiembrie este în plină desfășurare. „Cel târziu mâine, sperăm să fie încheiată procedura de renumărare”, spune Adrian Popescu, președinte BEJ Cluj.
Pe 30 noiembrie se sărbătorește Sfântul Andrei, unul dintre cei mai importanți sfinți din tradiția ortodoxă. În această zi, marcată de obiceiuri străvechi și de o atmosferă încărcată de simboluri.
Ciorba, mititeii şi salata de varză s-au aflat în topul celor mai comandate preparate tradiţionale de către români în ultimul an, potrivit unei analize realizate de o platformă de livrare.
Cum am ajuns aici. Au fost influențate alegerile prezidențiale de rețelele sociale? „TikTok a avut şi doamna Lasconi, a avut şi domnul Ciucă, a avut şi domnul Ciolacu. Toţi au avut TikTok. Şi de ce ei n-au putut?”, spune sociologul Gelu Duminică.
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, vrea ca echipa să ajungă pe primul loc în SuperLigă după meciul contra CFR Cluj de duminică seara.