Programul „Masă sănătoasă” în școli nu va beneficia de o alocare suplimentară de fonduri, în ciuda creșterii prețurilor. Suma modestă de 15 lei/elev se menține și în 2025.
O funcționară în vârstă de 41 de ani din Beijing a trecut prin momente de groază când medicii i-au descoperit patru viermi paraziți vii care se dezvoltau sub pleoapa ochiului drept.
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) s-a adresat, prin două interpelări, Comisiei Europene, în contextul alegerilor prezidențiale din România și a rolului pe care l-a avut platforma TikTok în răspândirea dezinformării, a știrilor false și a conținutului ilegal.
Cercetători ai Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, studiază, în cadrul unui proiect internaţional, cum se degradează democraţiile şi cum instrumentele de inteligenţă computaţională ajută la consolidarea rezilienţei democratice.
Un bărbat din Alba care şi-a ucis fratele în urma unui conflict spontan a fost arestat miercuri de către Tribunalul Alba, omorul fiind comis în urmă cu circa zece zile, iar victima fiind găsită în cursul serii de marţi, acoperită de pământ, în pivniţa unui imobil nelocuit.
Partidul Social Democrat ar putea fi îndreptăţit să solicite funcţia de prim-ministru. „Nu se pune problema orgoliilor. Suntem într-un moment de cotitură pentru ţară”, susține Elena Lasconi (USR).
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor nu a rămas neobservată nici la Bursa de Valori București (BVB). Toți indicii bursieri au deschis „pe roșu”, scăderi care au persistat. Care este situația actuală?