Vremea va fi rece în următoarele zile la nivelul întregii țări, geroasă dimineața și seara, astfel că maximele termice nu vor depăși 9 grade, iar temperaturile minime vor ajunge până la -20 de grade.
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„U” Cluj şi Poli Iaşi s-au mai întâlnit în competiţia internă de opt ori: de două ori s-au impus „studenții”, iar celelalte şase meciuri au fost câștigate de echipa adversă. Echipa lui Neluțu Sabău are nevoie de o victorie de trei puncte pentru calificarea în play-off.
Unde se pot adresa clujenii în cazul simptomelor de viroză sau gripă? În ultima săptămână, la Cluj au fost înregistrate peste 1.500 de cazuri de gripă, astfel încât Clujul se plasează pe primul loc la nivel național după numărul cazurilor raportate.
Donald Trump a declarat că a vorbit la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin despre o încetare a războiului din Ucraina. Conform Ambasadei SUA la București, atât Moscova, cât și Kievul vor fi nevoite să facă „concesii”.
Zeci de persoane care au participat la Balul Însuraților din Reghin, județul Mureș, au ajuns la spital, sâmbătă seara, cu suspiciuni de toxiinfecție alimentară. În sprijinul echipajelor de intervenție au fost solicitate resurse medicale suplimentare de la ISU Cluj.
Temperaturi negative și vreme deosebit de rece duminică dimineața, însă după prânz maximele vor ajunge până la 9 grade Celsius. Prognoza meteo pentru Cluj.
Biserica Ortodoxă Română a sancționat mai mulți preoți care au făcut campanie electorală. Alături de controversatul ÎPS Teodosie, BOR sancționează un teolog clujean și alți ierarhi care au avut un discurs anti-Georgescu.