Ministerul Educației ia în calcul modificarea modului de desfășurare a examenului de Titularizare. „Cred că este ultimul an în care Titularizarea va avea loc în această formă”, spune Daniel David.
CFR Cluj s-a calificat, joi seară, în finala Cupei României, în urma victoriei împotriva celor de la Farul Constanța (4-1). „Aș vrea să câștigăm Cupa României, dar adversarul va fi la fel de motivat”, spune antrenorul Dan Petrescu.
În Săptămâna Mare, preoții ortodocși au primit din partea parlamentarilor lui George Simion o scrisoare electorală însoțită de un pomelnic și o bancnotă de 100 de lei.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, joi seara, că procesul electoral pentru alegerile prezidențiale programate în 4 mai continuă, în urma deciziei unui judecător de la Curtea de Apel Ploiești care a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024.
Echipele Facultății de Construcții din cadrul UTCN au ocupat primele două poziții în competiția „How strong is the bridge”, desfășurată la Maribor, în Slovenia, în perioada 22-24 aprilie.
Vremea se menține caldă, iar maximele termice ajung la 27 de grade. În zilele de sâmbătă și duminică însă va urma o răcire semnificativă a vremii. Prognoza meteo pentru Cluj.
Maria Metz, CEO NTT DATA România, a fost singurul manager din Europa Centrală și de Est prezent pe scena prestigiosului Summit Global Women in Tech, organizat în cadrul Osaka World Expo 2025.