U-Banca Transilvania începe noul an cu o partidă cât se poate de importantă în clasamentul din EuroCup. Clujenii vor juca contra Veolia Towers Hamburg.
Accident aviatic tragic în orașul Fullerton, California. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o fabrică de mobilă. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte 18 au fost rănite.
Se anunță o perioadă dificilă din punct de vedere financiar pentru unii nativi la începutul anului 2025. În timp ce unii se bucură de noroc și oportunități, alții sunt avertizați să fie mai prudenți.
O societate modernă nu se poate baza pe obscurantismul promovat de Călin Georgescu, care menține România în izolare și subdezvoltare. „Sunt și voi fi un adversar al ideilor dumneavoastră despre lume, pentru că eu cred că lovesc în știință și religie, deci în șansa bunăstării românilor”, spune ministrul Educației, Daniel David.
Specialiștii în surse de apă conduc topul celor mai bine plătite și mai puțin stresante joburi din 2025, cu un salariu mediu anual de 157.740 de dolari, conform unui nou studiu.
România a fost inclusă de CNN pe lista destinațiilor care merită vizitate în 2025, iar Cluj-Napoca se numără printre orașele recomandate de jurnaliști.
Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost atacată la CEDO de Călin Georgescu. „CEDO nu va admite plângerea sa. Georgescu face doar tărăboi”, spune politologul Cristian Preda.