Deputatul PNL Ludovic Orban susţine că va vota orice moţiune de cenzură împotriva premierului Victor Ponta, despre care afirmă că este „un hibrid nereuşit” între „capitalismul lui Năstase” şi „comunismul lui Iliescu”, nemulţumit fiind de declaraţiile premierului făcute la Roşia Montană.
România se află pe a treia poziţie în UE după creşterea costurilor cu forţa de muncă în România în al doilea trimestru din 2013, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
România a avut în luna august cea mai puternică creştere din UE a numărului înmatriculărilor de autoturisme noi, în urcare cu 25,5% la 6.300 unităţi, în timp ce piaţa europeană s-a contractat cu 5%, pe fondul recesiunii şi şomajului record.
Redresarea pachebotului naufragiat Costa Concordia, o operaţiune inedită şi de amploare, s-a încheiat cu succes marţi la ora României 05:00 pe insula Giglio, au anunţat autorităţile italiene.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, într-un interviu pentru gândul, premierului Victor Ponta să se hotărască dacă îl mai susţine pentru preşedinţia României. În caz contrar, liberalul i-a sugerat lui Ponta să organizeze un Congres în care să anuleze hotărârea prin care PSD îl sprijină la prezidenţiale sau să anuleze Protocolul USL.
Autorităţile americane care anchetează atacul armat comis într-un imobil de birouri al Marinei americane la Washington, soldat cu 13 morţi şi opt răniţi, au anunţat luni că a fost un singur atacator, potrivit AFP.