Actualitate

Depunerea dosarelor pentru RABLA, prelungită cu încă o lună

Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat un nou termen pentru depunerea şi validarea dosarelor persoanelor juridice şi instituţiilor publice interesate de Programul "Rabla". Data limită, de 30 august, stabilită iniţial a fost prelungită cu încă o lună, până la 30 septembrie.

Politică

Fostul șef al vamilor din perioada înfloritoare a contrabandei este propunerea PNL pentru funcția de ministru al Transporturilor

Nini Săpunaru este propunerea PNL pentru funcția de ninistru al Transporturilor
După o săptămână în care s-au vehiculat mai multe nume care ar putea prelua portofoliul de la Transporturi, și după ce Crin Antonescu a dat asigurări că va fi numită o persoană "cu greutate" care nu are niciunfel de probleme cu legea, iată ca s-a făcut și anunțul. Postul de ministrul al Transporturilor i-a fost propus lui Nini Săpunaru, un nume cunoscut românilor, mai ales după marile scandaluri de corupţie care au zguduit ultima parte a anilor 1990.






Sport

Doi arbitri au fost suspendaţi pe viață de UEFA

Doi arbitri armeni au fost suspendaţi pe viaţă pentru că au încercat să manipuleze rezultatul unui meci din primul tur preliminar al Ligii Europa, în luna iulie, a anunţat, joi, UEFA.

Actualitate

CO2 ar putea fi transformat în carburant?

Un student la Royal College of Art din Londra, Chang-Yeob Lee, a imaginat o structură care, fixată în jurul unei clădiri, ar putea aspira CO2 provenit din circulaţia rutieră şi l-ar putea transforma în carburant.

Actualitate

Muzică de fanfară şi car alegoric la funeraliile regelui ţiganilor

Slujba de înmormântare a lui Florin Cioabă va începe vineri, la ora 11.00, în curtea casei acestuia, unde va fi amplasată o scenă pe care invitaţii îşi vor rosti mesajele, apoi va fi citit testamentul, după care cortegiul funerar, care va fi deschis de un car alegoric, va pleca spre cimitir.

Ultimele Stiri

abonare newsletter