Drumul Băișorii (DJ 107M), un traseu turistic spectaculos pe distanță de 42 km, a fost inaugurat, marți, în urma unei investiții de peste 80 de milioane de lei.
Deputatul invizibil Sabin Sărmaș jignește vârstnicii și provoacă un conflict între generații la Cluj-Napoca, fapt care arată imaturitatea sa și incapacitatea de a înțelege importanța și contribuția pe care o au persoanele în vârstă la bunul mers al societății.
De mult timp, somnul a fost considerat esențial pentru curățarea creierului de reziduurile acumulate pe parcursul zilei. Însă un nou studiu aruncă o privire surprinzătoare asupra acestei teorii populare.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit mort în apartamentul închiriat din Gherla. Proprietarul apartamentului este cel care a alertat autoritățile.
Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii.
Cercetătorii au reușit să antreneze roboți să joace fotbal, însușindu-și mișcările și tacticile prin inteligența artificială. Ce se întâmplă când roboții pășesc pe teren?