monitorulcj.ro Menu

O nouă premieră la Teatrul Naţional din Cluj

Teatrul Naţional Cluj-Napoca îi aşteaptă pe clujeni la premiera Povești de dragoste la prima vedere după volumul de proză de Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu și Ana Blandiana.

Ce riscă regizorul care ar fi bruscat o actriţă, la Teatrul Maghiar

Directorul Teatrului Maghiar din Cluj, Tompa Gabor, a declarat că instituţia se delimitează de gestul regizorului celei mai recente premiere, care ar fi bruscat o actriţă a instituţiei şi susţine că acestuia i-ar putea fi micşorat onorariul pentru că nu a respectat o clauză legată de rezolvarea conflictelor.

Operaţii de îndepărtare a tumorilor au loc, în premieră naţională, la Cluj

Operaţii în premieră absolută pentru România au loc, vineri, la Cluj-Napoca, în cadrul unui workshop de endoscopie digestivă, fiind vorba de o procedură de rezecţie transmurală, tehnică prin care specialistul îndepărtează endoscopic formaţiunile tumorale de la nivelul tractului gastro-intestinal.

„Cutremur” la Cluj: „6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, deschide TIFF

„6,9 pe scara Richter”, cel mai nou film al regizorului Nae Caranfil, va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie). Regizorul unor succese românești precum „Filantropica” și „Restul e tăcere” revine cu cel de-al șaptelea lungmetraj al său, o comedie burlescă, țesută cu elemente de musical, despre criza vârstei de mijloc, dragoste, depresie și frica obsesivă de cutremure.

„Ilegitim”, prezentat şi la Cluj

„Ilegitim”, singurul lungmetraj românesc prezent în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în cadrul secțiunii Berlinale Forum, a avut proiecţia de gală la Cluj-Napoca la Cinema Florin Piersic, în prezenţa regizorului Adrian Sitaru şi a actorilor Robi Urs şi Liviu Ştefan Vizitiu.