monitorulcj.ro Menu

De ce s-a depreciat moneda naţională: “Este o pierdere de credibilitate”

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, susţine că deprecierea leului nu poate fi legată de un atac speculativ, în condiţiile în care euro a atins miercuri nivelul record de 4,7569 lei, dar confirmă că au existat anumite presiuni pe curs legate de o lipsă de credibilitate pentru investitorii care au deţineri în lei.

ANALIZĂ. Noiembrie depreciativ pentru euro

Leul a avut o evoluție surprinzătoare luna trecută, el apreciindu-se față de euro și dolar, în ciuda analizelor care prognozează o direcție descendentă a monedei naționale.

ANALIZĂ. Leul se depreciază, dobânzile scad

Cursul euro s-a menținut sub bara de la 4,66 lei, însă se manifestă o tendință de depreciere a leului, în timp ce indicii ROBOR au continuat să scadă.

ANALIZĂ. August a fost o lună de depreciere pentru leu

Leul pare încă ferit de criza prin care trec multe dintre cele mai importante monede emergente, afectate de nivelul ridicat al datoriei lor publice și de majorarea plasamentelor în dolari, stimulate de creșterea dobânzilor de către Fed.

Leul s-a depreciat față de principalele valute

Odată trecută criza politică țesută în jurul demiterii procurorului șef al DNA, evoluția leului a fost influențată de nivelul aversiunii față de risc, care a majorat plasamentele în „monedele refugiu", cum sunt dolarul american, yenul japonez sau francul elvețian.

ANALIZĂ. Votarea Codului Penal a depreciat leul

Graba cu care PSD-ALDE au trecut prin Parlament noua formă a Codului Penal a produs deprecierea leului, piața temandu-se că va apare la o escaladare a tensiunilor politice, care ar urma să culmineze cu suspendarea președintelui Iohannis.

ANALIZĂ. Politicul condamnă leul la depreciere

În urmă cu circa un an și jumătate oficialii BNR, în special guvernatorul Mugur Isărescu, au început să atragă atenția asupra faptului că leul nu mai are potențial de apreciere, sub impactul politicii PSD de majorare a salariilor și pensiilor, de renunțare la investițiile în infrastructură.

Euro crește la maximul ultimelor cinci luni

Ieșirile de valută, care se îndreaptă către plasamentele în dolari, ușoara amplificare a aversiunii față de risc dar și tensiunile politice locale, care ar putea culmina suspendarea președintelui Iohannis, au provocat deprecierea leului comparativ cu principalele valute.