Actualitate

Plăţi ilegale, mită sau finanţarea ilegală a partidelor? Clientelismul politic şi dezastrul de la Centrul de Deşeuri. Ce ascund contractele?

Lună de lună, Centrul de Deşeuri, faimoasa investiţie pusă pe butuci de incompetenţii din Consiliul Judeţean Cluj, înghite tot mai mulţi bani. Blocat în iţele greşelilor de proiectare şi în bâlbâielile autorităților, forul judeţean a încheiat la tot pasul contracte păguboase, unde serviciile nu au fost respectate.

Actualitate

Tișe se laudă cu viteza lucrărilor la Centrul de Deșeuri - care nu e gata de 10 ani - dar e incapabil să răspundă la o întrebare simplă: CÂND va fi gata?

Anul trecut, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunţa că lucrările la Centrul de Deşeuri au intrat “în linie dreaptă”, finalizarea acestora urmând a avea loc în a doua jumătate a anului 2018. Acum, același Tișe spune că lucrările la acest obiectiv “avansează în ritm alert”.

Actualitate

Hoţia de la Centrul de Deşeuri. Cum a ajuns o ruină să coste peste 100 milioane de euro

Centrul de Deşeuri, în prezent o ruină, a ajuns să coste 101 milioane de euro. După falimente răsunătoare, licitaţii anulate, “lucrări malefice” şi bani publici sifonaţi pe construcţii imaginare, în 6 ani de zile valoarea investiţiei a crescut de mai bine de patru ori. Cum au dispărut şi încă dispar din buzunarele clujenilor milioane de euro fără ca nimeni să ia atitudine?



Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners