Ştiri din Transilvania

O minoră, vândută pentru 3.500 de euro, în Sălaj. În „noua” familie, fata susţine că a fost violată!

O tânără de 17 ani din Sălaj a fost vândută de părinţii ei unei familii din Mehedinţi pentru suma de 3.500 de euro.

Copilă vândută de familie și violată de un minor. Foto: Pixabay Copilă vândută de familie și violată de un minor. Foto: Pixabay

 

 


Minora a sunat la 112 şi a spus autorităţilor că a fost violată de fiul celor care au cumpărat-o, cu care era obligată să se mărite.

 


Copila a fost vândută de părinţii ei şi forţată să se mute din județul Sălaj, într-o comună din Mehedinţi, la familia băiatului pe care era obligată să îl ia de soţ. Totul a ieşit la iveală după ce adolescenta a alertat autorităţile, cărora le-a spus că a fost violată de cel cu care era obligată să se mărite, şi el minor.

„A trebuit să întrețină și raporturi sexuale cu băiatul familiei respective, de asemenea, minor al familiei respective”, a declarat Adrian Bidilici, director general DGASPC Mehedinți, potrivit Antena 3.


Minora a fost preluată de poliţişti şi se află acum într-un centru al DGASPC Mehedinți, unde primește consiliere. „În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”, precizează reprezentanții IPJ Mehedinți.

Conducerea de la Asistență Socială Primăria Vlădaia spune că nu ştia nimic de această situaţie.


„Nu ne-a anunțat nimeni, nu ştiam că a venit acest minor în localitatea noastră. Din declarațiile unor persoane din sat, ar fi văzut o fată, care nu era de aici, la o nuntă organizată în sat”, spune Simona Ioniţă, referent Asistență Socială Primăria Vlădaia.

Minora ar urma să fie transferată la un centru al DGASPC Sălaj.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Chiar de la cine nu te-ai aștepta! Un călugăr din Ardeal, arestat pentru că a încercat să violeze o femeie

Emil Boc, mesaj la începutul anului școlar: „Educația, cel mai bun antidot la rasism, violență, droguri sau manifestări extremiste”

Violatorul din gara de la Câmpia Turzii, arestat!

abonare newsletter