Sport

Când se joacă FCSB – CFR Cluj meciul pentru titlu în Liga 1

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat când se joacă FCSB – CFR Cluj meciul pentru titlu în Liga 1, programat în ultima etapă.

LPF  a anunțat când se joacă CFR Cluj - FCSB. FOTO: CFR Cluj Facebook LPF a anunțat când se joacă CFR Cluj - FCSB. FOTO: CFR Cluj Facebook


LPF și televiziunile care transmit Liga 1 au anunțat data și ora la care se va disputa meciul FCSB – CFR Cluj, decisiv pentru stabilirea campioanei. Duelul dintre cele două echipe va avea loc duminică, 22 mai, de la ora 20:30.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Când se joacă FCSB – CFR Cluj și pe ce stadion

Duelul dintre cele două echipe a fost așadar programat, dar momentan nu se știe pe ce stadion va avea loc meciul. „Roș-albaștrii” sunt gazdele jocului și ar vrea ca meciul să se joace pe stadionul Ghencea, motiv pentru care a fost formulată o cerere către MapN.  Echipa antrenată de Toni Petrea așteaptă un răspuns, dar timpul este o problemă.


FCSB este obligată să comunice până pe data de 12 mai arena pe care se va juca meciul. În cazul în care meciul nu se poate disputa pe stadionul Ghencea, atunci meciul se va disputa la Buzău. Se știe deja faptul că Național Arena, locul unde FCSB a jucat în ultimii ani, este ocupată cu un festival de muzică în perioada respectivă.

În acest moment, CFR Cluj este pe primul loc în clasament cu 54 de puncte, două mai mult față de rivala FCSB. Campioana primește vizita celor de la Universitatea Craiova în weekend, în timp ce FCSB joacă cu Voluntari.

CITEȘTE ȘI:

Toni Petrea a anunțat unde se va juca meciul FCSB – CFR Cluj: „Nu avem altă variantă”

FCSB vrea arbitri străini la derby-ul cu CFR Cluj. Balaj propune o altă variantă

abonare newsletter