Sport

Voleibaliştii joacă cu CSM

<p />Dupa experienţa din Challenge Cup, de unde au fost eliminaţi de bieloruşii de la Kommunalnik Grodno, voleibaliştii Universităţii Cluj se întorc la campionatul naţional.

Elevii lui Bogdan Tănase joacă astăzi în deplasare cu CSM Agronomia Bucureşti, într-o partidă ce conteaza pentru etapa a patra a Diviziei A1.

Tehnicianul voleibaliştilor crede că meciul din Capitală va fi unul greu pentru elevii săi, întrucât CSM s-a întărit în pauza competiţională. „Este un meci foarte greu având în vedere că echipa CSM-ului s-a întărit mult în această vară, dar încercăm să câştigăm acest joc. Va fi dificil şi din punctul de vedere al oboselii acumulate dupa acest program încărcat“, a declarat Bogdan Tănase.


Meciul dintre CSM Agronomia Bucureşti se va disputa astăzi, de la ora 17.

abonare newsletter