monitorulcj.ro Menu

Sport

Concurs de orientare în pădurea Galcer

Clubul Sportiv Compass Cluj organizează în pădurea Galcer, în data de 24 martie 2018, concursul de orientare în alergare Cupa Compass, ediţia a 16-a.

Centrul de concurs va fi instalat în curtea fostei școli generale nr. 6 (în prezent proprietate TVR Cluj), cu intrare de pe aleea Clăbucet, unde, între orele ​10:00-11:30 se face validarea concurenților înscriși. Startul se va da la orele 12:00, iar festivitatea de premiere va începe la orele 14:00. Harta de concurs „Brădet-Galcer” a fost cartografiată și reambulată recent de Fey Sándor și Fey Klára de la C. S. TranSilva Cluj.

Lungimea traseelor variază  între 1,6 km (măsurată pe viză), cu 35 m diferență de nivel și 6 puncte de control (pentru copii cu vârsta până la 10 ani) și 6,6 km, cu 270 m diferență de nivel și 18 puncte de control (pentru bărbații de 21-35 ani).

Traseul copiilor cu vârsta până la 10 ani va fi marcată și copiii îl pot parcurge fie singuri, fie însoțiți.

Adulții începători se pot înscrie la categoria Open, ușoară atât dpdv fizic (2,6 km cu 60 m diferență de nivel), cât și tehnic.

Participarea la concurs se face pe propria răspundere! Responsabilitatea participării concurenţilor minori cade în sarcina tutorelui legal, respectiv a însoţitorului. Asigurarea şi viza medicală cade în sarcina participanţilor

Înscrieri la concurs se acceptă până la data de 20 martie 2018, orele 24:00 pe e-mail: inscrieri@compass-cluj.ro.