Actualitate

Povestea Ilincăi Băcilă, clujeanca din finala naţională Eurovision. Cine este vedeta pe care o „idolatrizează”

Piesa interpretată de Ilinca Băcilă & Alex Florea, “Yodel it”, a ajuns în finala Eurovision România cu maximum de puncte

 Ilinca Băcilă s-a remarcat în mai multe emisiuni de televiziune Ilinca Băcilă s-a remarcat în mai multe emisiuni de televiziune

Tânăra Ilinca Băcilă provine dintr-o familie muzicală, dar nu a dovedit iniţial nicio înclinaţie spre muzică. Artista care a impresionat cu „yodelling-ul” în mai multe show-uri muzicale şi a „rupt gura târgului” alături de Alex Florea la selecţia naţională Eurovision a mărturisit că ascultă alte genuri muzicale decât cele pe care le interpretează. Ea are în acelaşi timp o vedetă pe care aproape o idolatrizează.

Artista în vârstă de doar 18 ani – anul acesta are BAC-ul, a vorbit în mai multe intervenţii în presă despre începuturile ei muzicale, mărturisind că a avut nevoie de „pile” pentru a fi admisă la Şcoala de muzică, în condiţiile în care era afonă. Mai mult, ea susţine că era chiar „disfonică”, în sensul că nu i se uneau corzile vocale.


Cum şi-a început cariera

„Când eram mică, înainte să merg la şcoală eram afonă, total. Părinţii mei ambii sunt muzicieni şi le era un pic ruşine cu mine, fată de muzicieni şi nu aveam voce şi ureche muzicală. Au vrut să mă dea şcoala de muzică şi m-au dus; mama mea lucra acolo, era profesoară, lucra acolo şi trebuia să dau un test, de care eu nu am trecut, fiind afonă. Şi aia după ce am intrat la Şcoala de Muzică ‘pe pile’, am început să-mi dezvolt vocea şi urechea muzicală... pentru că am început să fac pian şi teorie şi cor... Nu am avut talent de la început”, a povestit artista. care le dă şi un sfat tinerilor care vor să îşi dezvolte o carieră muzicală:  „Sfatul meu ar fi că orice ar fi nu trebuie să te laşi niciodată; când eram mică nu aveam voce, eram dis fonică, nu mi se uneau corzile vocale, nimeni nu ar fi crezut că aş fi ajuns eu să cânt vreodată, să vorbesc vreodată; nu aveam voce, de ‘urechezeă’ nu mai spun, orice este posibil. Dacă aveţi un vis urmaţi-l până la capăt”, a transmis tânăra.

Vedeta pe care o "idolatrizează"

Deşi a devenit cunoscută în toată ţara datorită stilului „yodelling” pe care îl interpretează şi pe care l-a descoperit ascultând pe internet piese din preselecţia unui concurs, Ilinca ascultă alte genuri muzicale: „Ascult rock, ceea ce cânt nu coincide cu ce ascult, normal aşa e la toată lunea. Eu cânt o grămadă de stiluri pe care nu le ascult, nu mi-ar plăcea să le ascult”, a povestit ea. 


Tânăra a mărturisit că este o mare admiratoare a Christinei Aguilera. „Îmi place foarte mult, cum arată cum cântă, e deşteaptă, pot să zic că o idolatrizez, mi-a plăcut întotdeauna de ea. De la băieţi îmi place de Bruno Mars, cântă bine, arată bine, are tot ce trebuie. Cam astea lucrurile care îţi trebuie ca să te placă publicul, să arăţi bine, să ştii să te mişti şi să faci o grămadă de alte lucruri”, a explicat tânăra într-un interviu acordat în cadrul unui proiect al studenţilor de la Jurnalism. Ea a declarat într-un interviu pentru Transilvania Reporter că se vede peste câţiva ani pe Broadway:  “Mi-aș dori mult să plec în America. Știu că sună a clişeu, dar mi-ar plăcea să ajung pe Broadway. Peste cinci ani mă văd tot în domeniul muzical. În primul an de facultate aș vrea să merg cu work and travel în America și apoi, de ce nu, să merg pentru o perioadă mai lungă de timp dacă îmi place”, a mai spus clujeanca.

Remarcată la "Vocea României"

Clujeanca a devenit cunoscută pe plan național în 2014 prin intermediul show-ului „Vocea României”, cucerindu-i cu vocea și tehnica pe membrii juriului. Loredana Groza a selectat-o în echipa şi a colaborat cu tânăra şi ulterior încheierii emisiunii. Ilinca a participat cu doi ani înainte a participat şi la "Românii au Talent", unde a ajuns până în semifinalele show-ului. De asemenea, la vârsta de 14 ani a participat şi la concursul X Factor. Anterior piesei înscrise la Eurovision, artista a lansat şi o piesă în care foloseşte tehnica yodelling, „Ardelean show”, compusă de un tânăr din... Vaslui.


S-a înscris la sugestia cunoscuţilor

Despre Eurovision Ilinca a precizat într-un interviu că nu avea în plan “de la început” să înscrie piesa la concurs, “însă au fost mulţi oameni care au insistat că este perfectă pentru acest concurs”: “Cred că îmbinarea de stiluri atât de diverse (rock, rap, pop şi yodelling) face piesa atât de specială. Piesa noastră aduce ceva nou concursului şi se potriveşte de minune cu logo-ul de anul acesta: «Celebrate Diversity», iar eu şi Alex vom da tot ce putem ca momentul nostru să fie demn de a ne reprezenta ţara”, a declarat Ilinca. Ilinca Băcilă (18 ani) şi Alex Florea au ajuns în finala Eurovision România, desfăşurată duminică după ce au obţinut maximum de puncte în semifinale, cu melodia „Yodel it” , compusă de Mihai Alexandru, artist cu numeroase alte piese în selecţiile naţionale Eurovision, text Alexa Niculae.

Între favorite

În finala naţională Eurovision România 2017 s-au calificat zece artişti sau trupe, aleşi de  un juriu de specialitate:  Ana Maria Mirică, cu piesa "Spune-mi tu", Tavi Colen și Emma, cu "We own the night", Maxim, alături de Nicolae Voiculeț — "Adu-ți aminte", Ramona Nerra — "Save Me", Eduard Santha — "Wild Child", Instinct — "Petale", Cristina Vasiu — "Set the Skies on Fire", Mihai Trăistariu (Mihai) — "I Won't Surrender", Xandra — "Walk on By" și Ilinca feat. Alex Florea — "Yodel It". Câştigătorul, ales în 5 martie exclusiv pe baza votului publicului, va reprezenta România în semifinale şi dacă este cazul în finala internaţional de la Kiev. Cea mai bună înscriere, atât conform sondajelor internaţionale, cât şi juriului naţional este, de departe, YODEL IT! la o distanţă considerabilă faţă de Xandra-walk on by, ocupanta locului doi şi Mihai Trăistariu, I won’t surrender pe locul 3.


 

abonare newsletter