Sport

Există şi antrenori fericiţi. CFR-ul a plecat în Cipru cu jucătorii doriţi de Miriuţă

Celebra sintagmă folosită de un post tv comercial în anii 2000, “Am văzut şi români fericiţi” i se potriveşte de minune antrenorului CFR-ului, Vasile Miriuţă, căruia i s-au împlinit dorinţele în privinţa transferurilor echipei.

Miriuţă a declarat în repetate rânduri că îi sunt suficienţi doi jucători noi în perioada de iarnă şi fotbaliştii doriţi, sau cel puţin cu profilul dorit, Claudiu Bumba şi Ciprian Deac, au ajuns la Cluj. De asemenea fotbaliştii de bază care erau „în pericol” de a părăsi formaţia din Gruia, Bud şi Larie, au rămas la echipă.

Înainte de plecarea echipei spre Cipru, Vasile Miriuţă s-a declarat extrem de mulţumit de mini-campania de transferuri a echipei: "Le mulţumesc şefilor, acum nu mai am nevoie de nimeni, ci doar de ajutorul lui Dumnezeu. Au rămas şi Larie, şi Bud, au venit Cipri şi Claudiu (Deac și Bumba, n.red.), eu zic că am o echipă bună, am un lot de 15-16 jucători pe care mă pot baza. Şi Steaua a făcut transferuri bune, şi Astra a luat doi, trei jucători buni, la fel Craiova, chiar dacă a plecat Vătăjelu. Ne dorim în primul rând să ne calificăm în play-off, sunt câteva echipe care ne batem pentru două, trei locuri, căci 3-4 din faţă se cam ştiu", a declarat antrenorul CFR-ului, Vasile Miriuţă, 48 de ani, înaintea decolării echipei spre Cipru, relatează Digi Sport.


Clujenii efectuează un cantonament de două săptămâni în Cipru, între 14-28 ianuarie. "Feroviaarii" au plecat vineri din Cluj spre Bucureşti, iar astăzi au luat drumul Ciprului, unde vor disputa patru jocuri de verificare.

abonare newsletter