Sport

VIDEO Portughezul Camora vrea suspans până la final în România – Portugalia: „să se decidă la penalty-uri”

Căpitanul portughez al CFR-ului, Mário Camora, ar vrea ca deznodământul barajului de calificare la Europeanul de fotbal feminin dintre România – Portugalia să se hotărască la loviturile de departajare, marţi seară în Gruia, după ce în tur meciul din Lisabona s-a încheiat 0-0.

Născut în Portugalia, unde a şi debutat în fotbalul profesionist, Camora (30 de ani) a sosit în 2011 la CFR, unde a cunoscut împreună cu echipa din Cluj cele mai mari satisfacţii din carieră, după ce a câştigat titlul de campioană Cupa României şi a evoluat în Champions League, inclusiv în celebra victorie de pe Old Trafford cu Manchester United. În aceste condiţii portughezului îi este greu să se decidă cu cine să ţină în returul barajului Euro 2017 dintre România şi Portugalia, programat marţi de la ora 18 chiar pe stadionul din Gruia:

 „Nu știu cu cine să țin! Aș vrea să se termine 0-0, așa, ca să nu se supere nimeni, iar totul să fie decis la loviturile de departajare şi cine e mai norocos, să câştige”, a mărturisit Mário Camora într-o declaraţie pentru FRF TV.


Fotbalistul a văzut rezumatul meciului tur, remarcând faptul că Portugalia a ratat un penalty, în timp ce tricolorele au fost aproape să dea lovitura pe final. Camora a fost prezent la o parte din antrenamentul oficial al Portugaliei de luni seară din Gruia:

„Le-am urat multă baftă şi să fie sănătoşi toţi, s-a văzut că au încredere, este o echipă care vine şi ea să facă istorie, la fel ca România. Sunt motivate şi mai mutl de faptul că Portugalia a câştigat Europeanul la masculin, vor să scrie şi ele istorie pentru Federaţia portugheză”, a povestit Camora.


Sportivul ştie care sunt atuutile României:  „România se apără foarte bine şi sunt bune pe contra-atac, au în faţă 2-3 jucătoare poate să facă diferenţa. Joacă multe dintre ele împreună la Olimpia Cluj, este mult mai uşor, ai alte relaţii de joc în momentul când ai 14 jucătoare de la aceeaşi formaţie. Le-am urat şi lor baftă”, a continuat Camora. CFR-istul a subliniat că indiferent cine va câştiga toate sportivele trebuie să se simtă la fel de mulţumite, cât timp dau totul pe teren: „Trebuie să înţeleagă că fotbalul nu se termină, orice moment te face mai puternic, adevăratele caractere se văd din modul în care continuă după o înfrângere, este mai important este să dai totul pe teren şi chiar dacă pierzi să fii liniştit ştiind că ai dat totul. Sper să vină cât mai mulţi oameni la stadion şi să creeze o atmosferă frumoasă”, a conchis fotbalistul.

Returul dintre România şi Portugalia, din barajul de calificare la Euro 2017 din Olanda se dispută marţi, 25 octombrie, de la ora 18, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

abonare newsletter