monitorulcj.ro Menu

Sport

E oficial! Eric a semnat cu Al Ahli

Sursa foto: pandurii-tg-jiu.ro

Fotbalistul brazilian Eric de Oliveira, de la Pandurii Tg. Jiu, a semnat, marți seara, un contract pentru un an și jumătate cu formația Al Ahli Jeddah din Arabia Saudită, potrivit site-ului oficial al grupării gorjene.

Managerul sportiv Fahad bin Mohammed Barbaa s-a deplasat la București pentru perfectarea contractului, după ce ajunsese la un acord cu clubul din Târgu Jiu.

Al Ahli ocupă locul patru în campionatul Arabiei Saudite, după 16 etape, cu 24 puncte, în spatele lui Al-Nassr, 42 puncte, Al-Hilal, 38 p, și Al-Taawon, 26 p.

Eric a jucat în acest sezon 18 meciuri pentru Pandurii în Liga I, marcând 11 goluri. Mijlocașul ofensiv brazilian (28 ani) și-a început cariera la Metropolitano, de unde s-a transferat în 2008 la Gaz Metan Mediaș. A promovat cu „lupii negri" în prima ligă și a avut o escapadă la Karpatî Lvov (2011-2012), după care a revenit la Gaz Metan. În vara anului trecut s-a transferat la Pandurii.