Sport

FC Universitatea Cluj intră în insolvență!

<p><strong><img src="documente/stories/ucluj.jpg" border="0" width="426" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Tribunalul Cluj Comercial a acceptat miercuri cererea de intrare în insolvență a FC Universitatea Cluj, cerere făcută de Ioan Mărginean, acționarul majoritar al clubului. </strong></p>

După Rapid București și Gloria Bistrița, Universitatea Cluj devine al treilea club din Liga 1 care intră în insolvență.

După ce săptămâna trecută suporterii „șepcilor roșii“ au primit două vești bune, că echipa va putea juca în continuare pe Cluj Arena și că Ionel Ganea, care deține licența Pro, va fi noul antrenor, ieri, Tribunalul Comercial Cluj a acceptat cererea de intrare în insolvență, formulată de acționarul majoritar Ioan Mărginean. Oficialul de la FC Universitatea a mai făcut în luna ianuarie o cerere în acest sens, însă atunci instanța clujeană a respins solicitarea, deoarege nu a venit în urma unei decizii a Adunării Generale a Acționarilor.
În cele din urmă AGA a avut loc în 28 ianuarie, iar în cadrul ei, tot Mărginean a fost cel care a decis ca FC Universitatea să intre în insolvență, deși mulți dintre acționarii minoritori au votat împotriva acestui lucru.
Astfel, în urma acestei decizii, FC Universitatea Cluj se va reorganiza. Judecătorul sindic Claudiu Gligan a decis ca SC FC Universitatea SA să intre în procedură de insolvenţă, iar administrator judiciar a fost numită firma Global Money Recovery Oradea, la propunerea lui Ioan Mărginean.
Universitatea are conturile blocate de ANAF din 1 august 2012 şi are sechestru asigurator pe banii din drepturile de televiziune, în valoare de 1.040.000 de euro, ce ar trebui să îi încaseze la 20 februarie 2013. Conform unor estimări, datoriile „șepcilor roșii“ se cifrează la aproximativ 6 milioane de euro.

 

abonare newsletter