Sport

Dan Petrescu a spus tot despre relația cu Neluțu Varga: „S-au băgat alte personaje”

Deși în ultima perioadă Dan Petrescu a fost criticat de Neluțu Varga, patronul echipei CFR Cluj, lucrurile între cei doi s-au liniștit. „Bursucul” a vorbit despre relația acestuia cu patronul.

Deși în ultima perioadă Dan Petrescu a fost criticat de Neluțu Varga, patronul echipei CFR Cluj, lucrurile între cei doi s-au liniștit./ FOTO: captură ecran Youtube - Liga 1 Deși în ultima perioadă Dan Petrescu a fost criticat de Neluțu Varga, patronul echipei CFR Cluj, lucrurile între cei doi s-au liniștit./ FOTO: captură ecran Youtube - Liga 1

 

 


Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, susține că s-a aflat tot timpul în legătură cu Neluțu Varga, iar între cei doi nu au existat discuții contradictorii. Mai mult, Dan Petrescu a transmis că există persoane din anturajul echipei care „se mai bagă” peste el.

 


„Eu cu patronul am vorbit tot timpul, nu am avut niciodată împreună discuții contradictorii. S-au mai băgat alte personaje care se mai bagă. Dar, eu cu patronul nu am avut niciodată. Mi-a dat mesaj  (Neluțu Varga, după victoria cu Slavia-n.red.), m-a felicitat. 

Mi se pare normal, nu trebuie să facem nici nuntă, nici înmormântare. D-asta sunt și supărat, pentru că la unele meciuri se face nuntă și la unele înmormântări. Vreau să fim lăsați în pace cei de la Cluj, pentru că de când am fost eu, nu au fost probleme. Mai sunt și meciuri slabe, toți pierd”,  a declarat Dan Petrescu, conform sport.ro.


Neluțu Varga a vorbit despre cum a trăit meciul cu Slavia Praga.

„Sunt foarte, foarte bucuros! Cum a fost pe stadion? Nu m-am manifestat, pentru că trebuie să îmi controlez emoțiile în această perioadă.


Țin să felicit absolut toată echipa pentru succesul cu Slavia, nu vreau să laud unul sau mai mulți jucători. Cu siguranță, pentru CFR Cluj a fost cea mai mare victorie din ultima perioadă și sunt foarte fericit.

Secretul revenirii noastre? Cu siguranță, unitatea de care am dat dovadă!


Le transmit jucătorilor să meargă mai departe cu aceeași atitudine, să avem aceeași unitate, iar rezultatele vor veni în continuare, pentru că semnele sunt foarte bune. Jucătorii au prins tot mai multă încredere”, a spus Neluțu Varga, pentru ProSport.

 

CITEȘTE ȘI:

Neluțu Varga, „pus la zid” după conflictul cu Petrescu: „Ceea ce se întâmplă la noi nu se întâmplă nicăieri în Europa”

POZA ZILEI! Jucătorii de la Slavia Praga, respect față de suporterii dezamăgiți de dubla înfrângere cu CFR Cluj

Dan Petrescu, după victoria echipei CFR Cluj: „Îi spuneam că «aiurează» celui care credea că luăm 6 puncte cu Slavia”

Victorie SUPERBĂ pentru CFR Cluj în Conference League. CFR-Slavia Praga 2-0

abonare newsletter