Social

UBB a început distribuirea tabletelor PC pentru studenţii de la ID

Universitatea Babeş-Bolyai a început, în data de 1 noiembrie 2014, distribuirea tabletelor PC pentru toți studenții anului I licență și masterat înscrişi la forma de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă. De acestea vor beneficia un număr de 1.465 de studenţi care le vor primi până în data de 15 decembrie 2014, odată cu participarea la activitățile tutoriale față în față.

Foto arhivă. Poză ilustrativă Foto arhivă. Poză ilustrativă

Studenții vor utiliza tabletele PC pe întreaga durată a studiilor universitare: 3 ani pentru nivel licență, respectiv 2 ani pentru nivel masterat, dar și după finalizarea acestora.

Tabletele au o configurație potrivită pentru procesul educațional la distanță, având toate funcțiile necesare interacțiunii cu cadrele didactice – tutori și cu mediul de învățare on-line. Odată cu introducerea tabletelor, Centru de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă al UBB a lansat și o aplicație pentru sistemul de operare android, aplicație care poate fi descărcată gratuit de pe site-ul UBB sau de pe Google Play și care conține link-uri directe către principalele site-uri și platforme ale Universității: ubbcluj.ro, elearning.ubbcluj.ro, academicinfo etc. Aplicația este disponibilă gratuit tuturor studenților, cadrelor didactice și altor categorii de public. Ele au fost procurate prin procedura de achiziție publică, pe bază de licitație.

abonare newsletter