Sănătate

Spitalul de Infecțioase din Cluj, PERFORMANȚE la nivel național în tratarea COVID19

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este pe primul loc în România ca spital COVID, a comunicat astăzi Ministrul Sănătății, în vizita sa în spitalele din Cluj.

 

 


În urma unei analize făcute la nivel național, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca se află pe primul loc în România ca și spital Covid, a comunicat Ministrul Sănătății.

„O informație pe care domnul ministru a comunicat o la SCBI, și care cred eu că merită scoasă în evidență: s-a făcut o analiză la nivel național pe mai multe criterii, în special în ceea ce privește tratarea pacienților Covid în secțiile de ATI, rata mortalității și alte aspecte, iar SCBI a ieșit pe primul loc în România ca spital Covid”, a declarat Mircea Abrudean, Prefectul Clujui.


Clujul se află pe locul doi în România în cazul testărilor de Covid-19, și din această cauză numărul pozitivilor este atât de mare, deoarece județul Cluj testează zilnic 2.500 de persoane, față de alte județe din România care testează câteva sute de persoane.

„Este important ca lumea să știe asta, că medicii de la SCBI sunt cei mai buni din România, așa cum e foarte important și faptul că avem 2.800 de teste azi și că media zilnica este de peste 2.500, de aici sunt și numărul mare de cazuri pozitive. Dacă în Argeș au 350 teste zilnic, Dolj 370, Prahova 360, este normal să nu aibă cazuri multe, dar cu toate acestea tot au câte 60-70 de cazuri zilnice. Avem mai mute persoane pozitive fașă de alte județe, pentru că facem multe teste, după București avem cel mai mare număr de teste”, a menționat Mircea Abrudean.


CITEȘTE ȘI:

Ministrul Sănătății, vizită la SCBI Cluj:„ Am avut o discuție cu personalul medical despre reevaluarea la tot ce înseamnă tratament și protocole”

 


Reguli noi pentru bolnavii de COVID19. Ce trebuie să facă asimptomaticii, de mâine

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter