monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Justiția a confirmat: Dr. Ciuce nu a greșit când a operat COPII. Directorul Spitalului Județean, economistul Petru Șușcă, are pe conștiință viața unei fetițe nou-născute, pentru că I-A INTERZIS CHIRURGULUI SĂ O OPEREZE!

În urmă cu doi ani, un nou-născut a murit la 200 de metri de Clinica Chirurgie I deoarece directorul Spitalului Județean, economistul Petru Șușcă, nu i-a dat voie chirurgului Constantin Ciuce să opereze pentru că nu are competență.

Mai mult, Șușcă l-a dat pe Ciuce pe mâna procurorilor, după ce s-a aflat că acesta din urmă efectua operaţii pe copii, deşi nu avea specializare în chirurgie pediatrică.

Judecătoria Cluj-Napoca a respins definitiv, săptămâna trecută, plângerea penală depusă de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca împotriva chirurgului Constantin Ciuce. Medicul a fost reclamat de conducerea Spitalului, după ce s-a aflat că acesta efectua operaţii pe pacienţi minori, deşi nu deţinea o calificare în chirurgia pediatrică.

Inițial, procurorii Curţii de Apel Cluj au respins plângerea penală a spitalului, dar conducerea, în frunte cu Petru Șușcă, a atacat-o în instanţă.

“În baza art. 341 al 6 lit a C.pr.pen. respinge ca nefondată plângerea formulata de petentul Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj împotriva soluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Obligă petenta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, se arată în soluție pe scurt a Judecătoriei Cluj-Napoca.

În 2015, lumea medicală din Cluj s-a divizat după moartea unei fetițe născute prematur care s-a născut cu o hernie diafragmatică, o malformație foarte gravă, și care nu a mai ajuns să fie operată pentru că medicii s-au contrazis între ei în legătură cu spitalul unde să aibă loc operația de corectare a malformației. Atunci, s-a pus problema și s-a ridicat întrebarea: ce este mai important, experiența medicului sau procedurile birocratice?

Motivul invocat atunci de Petru Șușcă a fost că medicul Constantin Ciuce, care ar fi putut să opereze nou-născutul şi să-i salveze viaţa, nu ar fi avut calificarea necesară şi că ar fi operat ilegal. Cu toate astea, medicul Constantin Ciuce salvase până atunci vieţile a zeci de copii aflaţi în situaţii similare.

La rândul său, Constantin Ciuce spune că încă din 2013 a făcut demersuri pe lângă conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj pentru înfiinţarea unui compartiment privind tratamentul malformaţiilor digestive congenitale la copii, unde menţionează faptul că de peste 15 ani a operat cu succes, printre altele, şi cazuri de hernii diafragmatice congenitale.

CITEȘTE ȘI

OPINIE: Spitalul Județean, moșia PSD, condusă de arendașul Șușcă 

CITEȘTE ȘI

Când birocraţia ucide. Explicaţiile medicilor după decesul fetiţei născute prematur la Cluj: Ce este mai important, specializarea sau practica dovedită? Ciuce: Acestei fetiţe nu i s-a dat o şansă

CITEȘTE ȘI

Ciuce a mai salvat șase copii care sufereau de aceeaşi malformaţie ca cea a Sarei Maria. Șase întrebări pentru Petru Șușcă și sistem

CITEȘTE ȘI

Ministerul Sănătății confirmă - în spitalele din România AI DREPTUL SĂ MORI FĂRĂ TRATAMENT!

CITEȘTE ȘI

Un nou-născut a murit la doar 200 de metri de spitalul care îl putea salva