Sănătate

Continuă protestele în Sănătate. Sindicaliștii și medicii anunță grevă generală pe 27 iulie dacă nu li se respectă cerințele

Protestele în Sănătate continuă, anunță Federația „Solidaritate Sanitară”. Sindicaliștii au anunțat că greva generală va avea loc pe 27 iulie.

Proteste ale sindicaliștilor din Sănătate / Foto: Federația „Solidaritatea Sanitară” din România - Facebook Proteste ale sindicaliștilor din Sănătate / Foto: Federația „Solidaritatea Sanitară” din România - Facebook

 

 


Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în perioada 22-25 iunie 2023, a decis continuarea protestelor pentru susţinerea revendicărilor şi actualizarea calendarului acţiunilor de protest, greva generală fiind stabilită în 27 iulie, potrivit unui comunicat.

„Acţiunile de protest aflate în desfăşurare vor fi continuate şi accentuate. La ora actuală Federaţia «Solidaritatea Sanitară» are în plină desfăşurare protestul numit Demisia din contractele de gărzi suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), la care au aderat până în acest moment 1.128 de medici", se menţionează în comunicat.


Proteste, pichetarea spitalelor, grevă

Acţiune îşi arată deja primele rezultate: mai multe spitale mari au anunțat că nu vor putea acoperi gărzile din cauza acestei forme de protest, conform sursei citate. Astfel, în 29 iunie 2023 are loc lansarea unui protest inovativ şi transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului şi Procedurii pentru grevă, iar în 6 iulie 2023 pichetarea spitalelor din ţară.

Totodată, în 12 iulie 2023 va fi organizat un nou miting naţional al angajaţilor din Sănătate în Piaţa Victoriei, în 19 iulie 2023 va avea loc greva de avertisment, iar în 27 iulie 2023 greva generală.


Acţiunile de protest aflate în curs de desfăşurare şi cele care urmează să fie declanşate au ca scop determinarea guvernanţilor să onoreze solicitările şi aşteptările angajaţilor din sectorul public de sănătate, în forma exprimată în Decalogului revendicărilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”. 

Revendicările:

  1. Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării:
    - Acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații din sănătate, inclusiv pentru CIM-urile aferente gărzilor suplimentare.
    - Raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari.
    - Raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.
    - Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.
  2. Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății (în forma stabilită cu partenerii sociali) și aplicarea acestuia prin acordarea a cel puțin 50% din diferența dintre salariile de bază actuale și cele prevăzute în proiectul de lege.
  3. Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergență, încheierea și înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.
  4. Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
  5. Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate
  6. Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.
  7. Aplicarea măsurilor de reformă a sistemului sanitar propuse de Federația „Solidaritatea Sanitară”, menite să crească calitatea vieții profesionale a angajaților și calitatea serviciilor medicale, acestea incluzând:
    - Înlocuirea sistemului malpraxis cu despăgubirea pacienților pentru prejudicii
    - Echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală
    - Introducerea sistemului de monitorizare a bolilor profesionale.
  8. Reglementarea adecvată a timpului de muncă al angajaților din sănătate și acordarea drepturilor aferente activităților aferente, respectiv:
    - Recunoașterea timpului de muncă suplimentar desfășurat în cadrului schimburilor de tură
    - Recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului complet de cotizare pentru angajații cu mai multe CIM-uri.
  9. Finanțarea formării profesionale continue a profesioniștilor din sănă
  10. Eliminarea dialogului social preferențial și a discriminării angajaților din Sănătate în privința dreptului de a iniția un conflict colectiv de muncă pentru drepturi de natură salarială.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Proteste în Cluj. Angajații Spitalului Clujana și ai Spitalului Județean de Urgență au ieșit în stradă

Grevă japoneză în Sănătate și miting de protest în Piața Victoriei

abonare newsletter