monitorulcj.ro Menu

Politică

Mircea Abrudean (PNL), noul prefect al Clujului. „Protejatul lui Nicoară” apare în stenogramele dosarului Uioreanu cu deturnări de fonduri

Guvernul Orban a numit un nou prefect interimar pentru județul Cluj în persoana lui Mircea Abrudean (35 de ani).

Mircea Abrudean, noul prefect al Clujului. „Protejatul lui Nicoară” apare în stenogramele dosarului Uioreanu, sursă foto: Facebook Mircea Abrudean

Pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 13 decembrie, a Guvernului PNL s-a aflat o Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Cluj, de către Mircea Abrudean. Absolvent al Liceului Teoretic „Petru Maior” din Gherla, ulterior absolvent al Facultății de Studii Europene, în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, numele lui Abrudean apare în celebrul dosar al fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu.

În 2016, de Mircea Abrudean, pe atunci candidat la Camera Deputaților, se legau discuții ce indicau posibile deturnări de fonduri din proiecte europene care, însumate, ar fi ajuns la circa 9 milioane de euro. Din afacerile de consultanță a reușit să raporteze numai în 2013 pe firma sa peste 100.000 de euro profit, adică 9.000 de euro profit lunar.

Pe vremea aceea, Monitorul de Cluj scria că zeci de file de interceptări telefonice îl dezvăluie pe Abrudean, protejatul actualului senator ALDE Marius Nicoară, în toată goliciunea sa morală în timp ce „regula” niște proiecte europene; și nu singur, ci în grup, cu Răzvan „agenda lui Uioreanu” Pop și Mariana „șefa tuturor proiectelor” Rațiu.

Vă reamintim că, eliberat din funcție în cursul zilei de miercuri, Ioan Aurel Cherecheş, de profesie inginer şi lector universitar la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, a fost prefectul judeţului din august 2017. Deși candidase pe listele PSD pentru Consiliul Judeţean Cluj în 2016, Cherecheș fusese apreciat, cel puțin la nivel declarativ, inclusiv de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

CITEȘTE ȘI: OPINIE: Hei, Buda, ce aștepți să-i cauți bărbătește de ouă pe integrii partidului?

CITEȘTE ȘI: Candidați „cu bube în cap”, pe lista liberalilor clujeni la parlamentare

CITEȘTE ȘI: Cancerul de la Consiliul Judeţean Cluj. Grupurile infracţionale care urmăresc fraudarea banilor publici