Politică

Noi şefi la Poliţia Locală

<p>Poliţia Locală are, începând de ieri, o nouă conducere.</p>

Doi poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj (IPJ) Cluj au fost detaşaţi pentru a-i instrui pe cei de la Poliţia Locală, a anunţat ieri primarul municipiului Cluj-Napoca. Cei doi reprezentanţi ai IPJ Cluj, comisarul şef Ioan Călugăr şi subcomisarul Liviu Gaia (responsabil cu departamentul traficului rutier) îi vor coordona de acum pe colegii lor de la Poliţia Locală.

 


Potrivit primarului Sorin Apostu, decizia a fost luată în urma restructurărilor care au început în urmă cu mai multă vreme şi este, de altfel, o premieră pentru România. Apostu a explicat că motivul principal al acestei schimbări este faptul că în ultimul timp „s-au slăbit frâiele, iar cerşetorii au început să reapară la Cluj-Napoca”. „Am finalizat acest proces început mai demult şi este o premieră pentru România şi ne pregătim pentru schimbări legislative. În ultima vreme, la Cluj s-au cam slăbit frâiele şi trebuie luate măsuri”, a spus Apostu.

Comisarul şef Ioan Călugăr a declarat, la rândul său, că mai întâi “îşi doreşte să facă o analiză a situaţiei actuale şi apoi va trece la treabă”. “Am o experienţă de 22 de ani în Poliţie şi cred că împreună vom rezolva prebleme ale clujenilor precum cerşetoria”, a precizat el.


În prezent, Poliţia Locală are 198 angajaţi. Din aceştia 131 fac parte din serviciile de ordine publică şi control rutier.

Ultimele Stiri
abonare newsletter