Politică

Modificările la legea ANI care protejează de conflicte de interese aleşii între 2007-2013, undă verde la Senat. Cine sunt “beneficiarii” de la Cluj

Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă care modifică legea ANI şi care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI, la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, încetează de drept.

Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil cu amendamente admise la Legea ANI, care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.

Totodată, senatorii jurişti au votat eliminarea alin. 2 al art. 25 din forma adoptată de Camera Deputaţilor.


„Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respective sau a încetării de drept a mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate”, prevede alin. 2 al art. 25.

Printre “beneficiarii” acestui proiect se numără şi parlamentari clujeni. Astfel, în vizorul ANI s-a aflat în această perioadă şi deputatul Steluţa Cătăniciu (ALDE) care a fost acuzată de conflict de interese. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv că deputata ALDE Steluța Cătăniciu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, pe vremea când era consilier local în Cluj Napoca.


Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost iniţiată de social-democratul Florin Iordache.

Proiectul pentru modificarea Legii ANI a fost adoptat, în Senat, cu 77 de voturi „pentru” şi 39 „împotrivă”, Legea ANI nu ar fi trecut fără voturile UDMR sau fără cel dat de Gheorghe Baciu (PMP); PSD-ALDE, 68 voturi


În cazul acestui proiect, Senatul este for decizional.

Ultimele Stiri
abonare newsletter