Politică

OPINIE – Articolul care nu a fost articol, ci balast. Unele minciuni nu fug destul de repede nici pe terenul de sport.

Cititorii care urmăresc cu atenție portalul www.monitorulcj.ro au putut observa o modificare a unui articol publicat inițial vineri la prânz, sub titlul „Cea mai modernă bază sportivă a Clujului a fost inaugurată vineri. Accesul, contra-cont.”.

Editarea articolului, deși aparent tardivă (trecuseră ore bune de la publicare) și brutală, a avut în vedere respectarea principiului de bază al jurnalismului – relatarea obiectivă a faptelor.

Noul titlu – „Cea mai modernă bază sportivă a Clujului a fost deschisă vineri. Inaugurarea s-a făcut în plină campanie electorală cu puhoi de votanţi” – descrie, în opinia mea, mult mai corect realitatea evenimentului și repară greșeala inițială a reporterului, care a folosit superficial un material pus la dispoziție de Primăria Cluj-Napoca, pentru a promova inaugurarea bazei sportive din Gheorgheni.


Concret, faptele au fost următoarele: Primăria municipiului Cluj-Napoca a demarat un proiect de amenajare a unui teren lăsat în paragină, la marginea cartierului Gheorgheni (unul dintre cartierele cu cea mai mare rată de întinerire). Pentru construirea uneia dintre cele mai moderne baze sportive au fost cheltuiți peste 20 de milioane de lei, din fonduri publice, ale municipalității și ale Companiei Naționale de Investiții. Până în acest punct faptul este lăudabil și merită recunoscute meritele celor care au pus la punct proiectul și l-au implementat, fie ei clujeni sau bucureșteni, deopotrivă.

Ce a urmat, este la limita dintre firesc și nefiresc, moral și imoral, legal și ilegal. Tipic politicianist, primarul Emil Boc a decis ca inaugurarea bazei sportive să aibă loc în mijlocul unei campanii electorale. Putea să fie tăiată panglica înainte sau, și mai corect, după alegeri. Dar nu, edilul a ținut să o facă în miezul agitației electorale.


Mizând pe superficialitatea jurnaliștilor clujeni, strategii-sforari ai lui Boc și ai PNL (unii angajați la plimbat hârtii prin palatul de pe Moților) au fixat agenda astfel încât să pice în mijlocul „mini-vacanței” de 1 Decembrie, când penuria de subiecte și zilele goale de evenimente aveau să transforme un eveniment subțire într-o mega știre de presă. Și au câștigat, pentru că majoritatea portalurilor media din Cluj au căzut în plasă, relatând amplu despre ping-pongul electoral.

Am folosit termenii legal și ilegal, pentru că legea electorală spune foarte exact cum se pot promova candidații, în articole marcate ca atare, cu menționarea competitorului electoral (partidul) care a comandat și plătit articolul de promovare. Fără bani NU se poate, e ilegal. Gratuitățile sunt interzise în campania electorală, iar apariția cirezii de membri de partid și candidați în siajul celui mai vizibil politician local nu poate fi altceva decât campanie electorală. Se înscrie, din punctul de vedere al legii la capitolul „evenimente” de promovare electorală. Iar relatarea acestora în media pe „ascuns” este puțin ilegală, puțin imorală. Aș zice chiar că și îngrașă puțin (pentru cei care nu știu bancul, o căutare pe Google ajută la lămurirea aluziei). Îngrașă buzunarele purtătorilor de reportofon, care au decis să scrie despre eveniment, ignorând cu intenție adevăratul subiect: mascarea unui eveniment electoral într-o inaugurare a unui obiectiv finanțat din fonduri publice.


Un alt aspect al imoralității organizatorilor este lista „invitaților”. Exclusiv membri ai PNL, candidați la parlamentare (nu-i pomenesc aici tocmai pentru că sunt candidați), purtători de serviete și mulți, mulți votanți, aduși să asiste la spectacolul jenant cu scopul clar de a disemina informația în rândul alegătorilor până duminica viitoare.

Dacă ar fi fost un administrator cinstit și echidistant al afacerilor publice, Emil Boc ar fi amânat inaugurarea pentru ziua de 12 decembrie. Dar a învins politicianismul și apetitul pentru spectacol. Așa cum fotografia cu primarul ținându-și soția pe umeri la Untold mirosea de la o poștă a fabricație, la fel inaugurarea de vineri pute a panglicărie.


Cititorii au dreptul să știe nu doar ce se întâmplă ci și de ce se întâmplă anumite lucruri. Pot presupune că, mai inteligenți decât noi, cei care au citit prima versiune a articolului au remarcat ipocrizia primarului-politician și superficialitatea reporterului care a relatat doar suprafața evenimentului.

Regretabil, presa nu și-a făcut datoria de a informa corect și echidistant cititorii. Aseară, Monitorul și-a asumat greșeala și am revenit asupra articolului, precizând contextul evenimentului – evenimentul electoral mascat – și eliminând din text acele pasaje care adăugau „balast” – detalii tehnice inutile despre baza sportivă, programul de funcționare și amănunte absolut ridicol de amănunțite despre modalitatea de obținere a cardului de acces –, acoperind astfel adevăratul subiect.


Scopul unui articol jurnalistic nu este doar acela de a prezenta lucruri, ci și de a pune întrebări. Adesea, întrebările care nu primesc răspunsuri convingătoare sunt mai importante decât articolele în sine. De ce? Pentru că autoritățile publice, politicienii, oamenii de paie care îi acoperă, nu răspund. Ei maschează scopul real – în acest caz promovarea electorală a candidaților unui partid – sub pretexte aparent corecte: inaugurarea unui obiectiv de interes public.

Întrebarea onestă în această speță este următoarea: Care era urgența care a justificat inaugurarea festivistă a obiectivului (realizat din bani publici) tocmai în miezul unei campanii electorale? Acestei întrebări i se adaugă alte câteva, mai puțin importante, dar care pot aduce lumină asupra evenimentului: Cine și de ce a decis / permis invitarea candidaților PNL? Au fost invitați politicieni de la alte partide (nu mă refer aici la vicepremierul Vasile Dâncu, al cărui loc în PSD este la fel de realist ca și locul lui Emil Boc în PNL)? Iar faptul că baza sportivă a fost un obiectiv realizat din bani publici (locali și guvernamentali) ar fi trebuit – cel puțin din punct de vedere moral – să îi oprească să exploateze electoral evenimentul.

Revenind la articolul modificat. Rectificarea nu constituie sub nicio formă o cenzură, pentru că elementele înlăturate din articol nu conțineau informații de natură să aducă un plus de cunoaștere asupra evenimentului, ci erau exclusiv amănunte birocratice, al căror loc nu este într-un text jurnalistic, ci pe un site al municipalității. Includerea lor în articol putea fi făcută cel mult sub forma unui link extern, dacă s-ar fi dorit informarea cititorilor. Îndepărtarea lor nu aduce atingere conținutului editorial. În ceea ce privește paragrafele adăugate ulterior – inclusiv modificarea titlului articolului –, ele conțin informații de context, care pun în lumină momentul ales pentru eveniment și prezența unor colegi de partid, deloc întâmplător candidați la alegerile din 11 decembrie.

Am decis să explic intervenția ulterioară asupra unui text jurnalistic, pentru ca voi, cititorii care ne acordați încrederea de a ne citi și vă formați opinii în funcție de ceea ce scriem noi, să înțelegeți cum și, mai ales, de ce un articol s-a schimbat în interval de câteva ore de la publicare.

Sper astfel că lămuresc dispariția (nu integrală) a unui articol extrem de slab jurnalistic și părtinitor prin superficialitate, respectiv apariția unor modificări care, la fel, în aparență, aduc un ton critic la adresa organizatorilor și participanților la eveniment.

Datoria unui jurnalist nu este să reflecte asemenea unei oglinzi tot ceea ce se întâmplă în jurul lui; asta nu se numește jurnalism, ci grafomanie. Rolul unui jurnalist este să-și pună lui și altora întrebări, să descrie contexte și să explice de ce unele lucruri se întâmplă așa cum se vede și nu altfel. Abia atunci când cel care scrie cuvinte atinge adevăruri ascunse, când dezvăluie lucruri pe care unii ar vrea să le țină departe de ochii opiniei publice, abia atunci se cheamă că face jurnalism. Iar noi, la Monitorul, de aproape 2 decenii ne străduim să facem jurnalism. Nu cosmetizăm politicieni, nu spălăm cadavre, nu ridicăm mingi la fileu. Pentru asta există destule „site-uri” one-man-show, al căror trafic începe cu 0 și se termină cu virgulă, dar care încasează constant, și nu de azi de ieri, bani de la instituții și societăți aflate în subordinea Primăriei și a Consiliului Județean. Acolo se poate scrie orice, iar coloana vertebrală e lungă și flexibilă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter