Politică

Se întoarce Boc la "munca de jos"?

Liberalii decid în perioada următoare dacă funcția de președinte al PNL Cluj-Napoca va fi preluată automat sau se va face o numire la nivelul Biroului Permanent Național.

Ca parte a strategiei de accelerare a fuziunii interne, participaţii la Consiliul Național al PNL de zilele trecute, au votat hotărârea potrivit căreia candidaţii înscrişi în cursa pentru primăriile din teritoriu să fie numiţi preşedinţi unici ai organizaţiilor de partid respective.

Astfel, la Cluj-Napoca, Emil Boc, intrat în cursa pentru Primărie ar urma să preia funcția de șef al organizației municipale, condusă în prezent de Radu Moisin și Dan Tarcea. Rămâne de văzut însă dacă se va și întâmpla, practic, acest lucru, pentru că unele surse din PNL susțin că fostul premier nu este interesat de această funcție. Boc nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere în acest sens.


Ultimele împărțiri

Cert este însă că în perioada următoare se va lua o decizie clară, mai exact dacă această funcție va fi preluată automat sau conducerea noului mare PNL, la nivel național va face numirea în acest sens. Fiind candidatul PNL la Primăria Cluj-Napoca, Boc ar putea fi împins să preia această funcție. Dacă șefia va fi preluată de Emil Boc, care face parte din fostul PDL, mergând pe un fir logic al ultimelor negocieri de funcții între foștii PDL și vechii PNL, în funcția de vicepreședinte ar putea rămâne Dan Tarcea, din tabăra vechilor liberali, în timp ce Radu Moisin ar putea face astfel un pas în spate. “Este un lucru absolut firesc ca acel candidat la alegerile locale, respectiv la Primărie, să preia conducerea partidului la nivelul organizației municipale. Rămâne de văzut dacă se va trece automat sau se va face o numire la nivelul Biroului Național, în perioada care urmează, adică până la sfârșitul anului vom ști”, a declarat Dan Tarcea, unul dintre co-președinții PNL Cluj-Napoca.

"Cred că este o chestiune de oportunitate, primarul participă oricum la ședințele organizației municipale, Emil Boc era invitat permanent. Din punctul meu de vedere era necesară această urgentare a unificării în interiorul PNL", a declarat și Radu Moisin. 


Boc, candidatul PNL la Primărie

În luna septembrie, Emil Boc a anunțat că va candida la alegerile de anul viitor. Declarația primarului Clujului a venit atunci în urma unor intense speculații privind posibila sa înscriere în PMP, partid pe ai cărui candidați i-a susținut fățiș la alegerile prezidențiale și europarlamentare.

Criteriile de integritate, praf în ochi

La sfârșitul săptămânii trecute, liberalii au mai decis, în cadrul Consiliului Național al PNl să voteze așa numitul Decalog al partidului. Deși inițial, a existat un draft care trasa anumite interdicții pentru cei cu probleme de corupție și criterii de integritate, acesta a trecut de vot într-o formă mai blândă. și mai permisivă.  Mai exact, traseiștii vor putea candida liniștiți, interdicție având doar cei care au candidat pentru al treilea partid politic. În judeţul Cluj, patru primari și câțiva consilieri locali au trecut anul trecut la PSD prin “ordonanţa traseiştilor”. Dintre aceștia doi erau de la vechiul PNL şi doi de la fostul PDL.


De asemenea, și senatorul Marius Nicoară va putea candida, în ciuda problemelor penale pe care le are, acestea nefiind legate de corupție.

Astfel, criteriile de integritate adoptate la Consiliul Naţional al PNL vor trebui să fie respectate de candidaţii la alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare şi vizează lustraţia, traseismul, nepotismul, contractele cu statul, falsul în declaraţii, incompatibilitatea sau conflictul de interese, atitudinile discriminatorii, datoriile la bugetul de stat, plagiatul şi problemele penale.


Candidații vor trebui să nu fi fost membri sau colaboratori al fostei securităţi şi să nu fi fost dovediți ofiţeri acoperiți. Nu vor fi acceptați traseiştii (cei care şi-au schimbat apartenenţa politică astfel încât să fi candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni), persoanele care şi-au angajat în funcţii, în cadrul instituţiilor publice pe care le-a condus sau le conduce, soţul/soţia, rude sau afini de gradul I, persoanele care au avut afaceri cu instituţia pentru care candidează sau cu instituţii din subordinea acesteia, precum şi cele care au comis fals în declaraţia de avere sau interese, dovedit prin decizie judecătorească.

Interdicţii sunt şi pentru liberalii care au datorii la bugetul local, mai vechi de un an, cei care au hotărâri judecătoreşti definitive pentru incompatibilitate şi conflict de interese, care au manifestat atitudini discriminatorii, prin declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii constatate prin hotărîri definitive, precum şi cei care au obţinut titluri şi diplome prin plagiat, stabilit prin decizie definitivă a instanţei.

Etichete: pnl
abonare newsletter