Politică

Daniel Buda: „Menţinerea lui Radu Stroe în funcţie demonstrează autismul lui Victor Ponta“

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că miniustrul Radu Stroe ar trebui să îşi dea demisia din funcţie sau să fie demis. În opinia acestuia, lipsa unei reacţii ferme din partea lui Victor Viorel Ponta de a-l demite pe Radu Stroe din fruntea Ministerului de Interne, poate costa mai departe pierderea de vieţi omeneşti.

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda

„Sacrificarea de către Victor Viorel Ponta a unor persoane din eşalonul 2, care sunt poate cu mai puţin vinovate de producerea accidentului aviatic din Munţii Apuseni, demonstrează o dată în plus ipocrizia şi infantilismul primului ministru şi în acelaşi timp incapacitatea acestuia de a analiza şi de a lua măsurile necesare care se impun în gestionarea unei situaţii de criză, soldată cu pierderea de vieţi omeneşti.
Domnule Victor Viorel Ponta, câte vieţi mai trebuiesc pierdute pentru a-l demite pe ministrul Radu Stroe? Credem că sângele vărsat a fost suficient iar Radu Stroe ar trebui să îşi dea demisia sau să fie demis şi numai! Dar pentru asta, este nevoie de curaj. Nu este aşa, Victore?“, spune Daniel Buda.
 

abonare newsletter