Politică

Reprezentantul CJ în conducerea Clujana se apără

<p /><strong />Consilierul judeţean PDL, Steluţa Racolţa şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la situaţia de la fabrica de încălţăminte Clujana, fostul director, Radu Ţărmure fiind acuzat că a luat bani din casieriile magazinelor şi i-a dus acasă.

În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean de ieri, s-a discutat această problemă, consilierul Steluţa Racolţa şi fost reprezentant al Consiliului Judeţean în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Clujana, nefiind însă prezentă în sală.


Prin intermediul unui comunicat de presă, Racolţa îşi exprimă punctul de vedere şi spune că s-a „implicat chiar mai mult decât obligațiile din mandatele specifice de reprezentant AGA, astfel că în perioada septembrie 2008 – aprilie 2010, am recomandat schimbarea, în timp, a trei directori generali”.

Steluţa Racolţa spune că „cei care au încasat sume necuvenite, pentru îndemnizații sau salarii, din necunoașterea legislației salarizării de către unii funcționari, sau din alte cauze,  trebuie să restituie acele sume de bani. Ceea ce s-a și întâmplat, în proporție de 80%”.


„Din respect pentru cei 400 de salariați care fac eforturi susținute să păstreze  clienții re/câștigați, cu greu, ai produselor de încălțăminte Clujana, îi invit pe toți cei care apelează la demagogie, din dorința de afirmare în prag de alegeri parlamentare, viciind brandul Clujana, să  cumpere măcar o singură pereche de pantofi cu această marcă, care să le aducă o șansă în plus, în campania electorală, fără să fie nevoie să apeleze la firme de pază și protecție”, conchide consilierul PDL.

Foto: www.facebook.com

abonare newsletter