Politică

Candidaţii USL pentru Cluj, lansaţi de liderii Uniunii

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/21/poza usl.jpg" border="0" align="right" />Premierul Victor Ponta a participat sâmbătă, la Cluj-Napoca, la lansarea candidaţilor USL la alegerile locale, pentru judeţul Cluj.</p>

La eveniment au mai participat liderul PNL, Crin Antonescu, liderul PC, Daniel Constantin, ministrul de Interne, Ioan Rus şi parlamentari PSD, PNL şi PC.

Victor Ponta s-a întâlnit, în prima parte a vizitei sale la Cluj, cu şefii deconcentratelor, cărora le-a cerut să nu facă, în această perioadă, campanie electorală. Pe de altă parte, cei trei lideri ai USL au subliniat faptul că, la alegerile locale din 10 iunie, clujenii „nu trebuie să facă un pas înapoi“.


Ponta îl atacă pe Boc

La lansarea candidaţilor, premierul Victor Ponta a precizat că susţine candidaturile celor doi liberali clujeni, Marius Nicoară şi Horea Uioreanu, la alegerile din 10 iunie, pentru că municipiul Cluj-Napoca şi întreg judeţul să „nu meargă înapoi, în vremurile lui Boc“. „Am venit la Cluj, alături de Crin Antonescu, să îi susţinem pe Marius Nicoară şi Horea Uioreanu. Eu nu cred că la Cluj oamenii vor decide să meargă înapoi. Pentru că toată ţara se schimbă, s-a schimbat guvernul, se va schimba preşedintele ţării. Sunt convins că Marius Nicoară va câştiga şi va face pentru municipiu ceea ce a făcur şi pentru judeţ. Sunt convins că nici clujenii nu mai vor să se întoarcă în timp. Iar după ce ai fost cel mai umil executant al ordinelor preşedintelui Traian Băsescu, să vrei să conduci acum capitala Transilvaniei, cred că este irealizabil…“, a declarat Victor Ponta. În opinia liderului PSD, Emil Boc a fost „cel mai caraghios premier al României“.

În discursul său, Ponta a mai precizat că proiectele începute precum Autostrada Transilvania şi centura Clujului, vor fi continuate de USL, însă „nu furând“ sau „triplând preţul“, asemenea foştilor guvernanţi.


Antonescu spune că „bătălia“ de la Cluj este una „simbolică“

Bătălia dintre tandemul liberal Marius Nicoară-Horea Uioreanu şi tandemul democrat liberal Emil Boc-Alin Tişe, pentru câştigarea administraţiei locale, este, în opinia liderului PNL, Crin Antonescu, o bătălie simbolică. Aceasta pentru că, potrivit lui Antonescu, ,,nu preşedintele Traian Băsescu este ultima redută a actualului regim, ci Emil Boc. „Trebuie să câştigăm algerile locale la Cluj pentru că aici se dă, pe lângă o bătălie electorală, o bătălie simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. Nu Traian Băsescu în Palatul Cotroceni e ultima redută a propriului său regim, ci Emil Boc la Cluj. Vom merge înainte cu un proiect care, de fapt,  este destinul românilor în următorii ani“, a spus Crin Antonescu, în discursul său.




abonare newsletter