Politică

Cancelarul Austriei, după întâlnirea cu Iohannis: „Sistemul Schengen nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins”

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a anunțat, după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, că sistemul Schengen nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Sursă foto: Facebook/ Karl Nehammer Cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Sursă foto: Facebook/ Karl Nehammer

 

 


Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a anunțat, joi, după întâlnirea cu Klaus Iohannis, că spațiul Schengen nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins în momentul de față. 

Într-un mesaj pe rețeaua de socializare X, fostul Twitter, cancelarul austriac a mai transmis că a avut o discuție deschisă cu președintele României, Klaus Iohannis, despre aderarea țării noastre la spațiul Schengen. 


 

 


„Am vorbit foarte deschis (cu președintele Klaus Iohannis - n.red.) și despre obiecțiile Austriei față de extinderea rapidă a spațiului Schengen. Poziția Austriei rămâne clară și neschimbată: În prezent, sistemul Schengen nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins”, a scris Karl Nehammer. 

Totodată, cancelarul Austriei a mai vorbit despre legăturile economice dintre cele două țări și rolul pe care românii îl au în piața muncii din Austria. 


„România este un partener important pentru Austria. Companiile noastre sunt puternic implicate în România și creează  mii de locuri de muncă acolo. Mulți cetățeni români lucrează în profesii de îngrijire în Austria și sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire”, a conchis Karl Nehammer. 

Reamintim că delegația austriacă nu a mai votat  împotriva manifestului electoral al Partidului Popular European care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spațiul Schengen. 


Cu o zi înainte de congresul PPE de la București, presa austriacă  a anunțat că delegații partidului lui Karl Nehammer se vor opune manifestului, care a inclus și un paragraf în care s-a cerut aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen „cât mai rapid”. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei: „Continuăm procesul de aderare deplină a României la Schengen”

abonare newsletter