Politică

Băsescu dă un an din mandat pentru Parlamentul unicameral

<p />Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a declarat pentru Ziare.com că președintele Traian Băsescu ar fi dispus să plece de la Cotroceni cu un an mai repede, dacă Opoziția acceptă modificarea Constituției.

„S-ar putea să avem alegeri prezidențiale în 2013, la începutul anului 2013. Președintele în funcție e dispus să-și scurteze mandatul, în așa fel încât, din 2013 încolo, parlamentarele și prezidentialele să se suprapună, cum era pe vremuri. Pentru asta trebuie să demisioneze actualul președinte și să se organizeze anticipate prezidențiale odată cu parlamentarele”, a spus Lăzăroiu.

Condiția retragerii președintelui: un acord cu Opoziția asupra modificării Constituției pe mai multe puncte, de la scurtarea la 4 ani a mandatului șefului statului (astfel încât alegerile parlamentare să se suprapună cu cele prezidențiale), până la implementarea deciziilor referendumului din 2009 (Parlament unicameral cu maximum 300 de aleși), a explicat Lăzăroiu.

- Credeți că este dispus să se „sacrifice”?

- El a spus-o singur, n-o spun eu. Nu știu dacă e un sacrificiu, până la urmă, nu vor mai fi 5 ani de mandat, o să fie 3. Dacă pui în balanță cei 2 ani de mandat și revizuirea Constituției, e mai importantă revizuirea.

- Care sunt șansele să accepte Opoziția asta?
- Opoziția ar fi extrem de inconsistentă, de la ei n-am auzit decât „Jos Băsescu!”, „Vrem să plece Băsescu!”. Băsescu se oferă singur să plece. De ce n-ar accepta? Și ei își doresc la fel de mult revizuirea Constituției, cel puțin declarativ. Ar împușca doi iepuri dintr-un foc. Nu înțeleg de ce n-ar face-o. Ar scăpa și de Băsescu și ar avea și Constituția revizuită.

Potrivit lui Sebastian Lăzăroiu, premierul Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi un candidat pentru alegerile prezidențiale din 2013: „S-ar putea să avem, pe un asemenea scenariu, alegeri prezidențiale în 2013, odată cu parlamentarele, și ca unul din candidați să fie actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, care la ora asta stă bine în sondaje”.

„(Președintele Traian Băsescu - n.r.) a spus public asta, că e dispus să-și scurteze mandatul, cu condiția să se facă modificările în Constituție. El poate să demisioneze și mandatul să rămână tot de 5 ani în Constituție, și atunci n-am făcut nimic. Trebuie umblat în Constituție și, dacă tot umblăm, mai avem multe de pus acolo - și 300 de parlamentari, și Parlament unicameral, și deficit limitat, și datoria publică limitată.”

Sebastian Lăzăroiu

Interviul poate fi citit integral aici.

abonare newsletter