Politică

Theodor Paleologu: Puterea exploatează greşit protestele

<p>Deputatul Theodor Paleologu, vicepreşedinte al PDL, spune că Opoziţia încearcă, aşa cum era şi firesc, să exploateze recentele proteste, însă face acest lucru în mod greşit alegând să intre „în jocul discursului radical”.</p>

 

„Mi se pare normal ca Opoziţia să vrea să utilizeze acest moment (protestele - n.r.). Nu e nimic rău sau ruşinos în asta, este absolut normal ca forţele de Opoziţie să vrea să utilizeze un moment de contestare a Puterii. Atâta numai că, părerea mea este că o face greşit, pentru că - poate vă aduceţi aminte, am mai spus în trecut că politica românească e ca un meci între două echipe de fotbal foarte slabe, şi e adevărat -, a fost o eroare tactică comisă de putere şi care a declanşat, într-adevăr, toate aceste manifestaţii. De altminteri, aceste manifestaţii nu se limitează la legea asupra Sănătăţii. Sunt manifestaţii care exprimă o nemulţumire acumulată şi de aceea nici nu s-au oprit în momentul când s-a renunţat la lege sau a fost rechemat Raed Arafat (subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii - n.r.). Este evident că această nemulţumire e mai largă decât subiectul legii Sănătăţii, dar cred că Opoziţia face o mare greşeală, intrând în jocul discursului radical”, a declarat Paleologu vineri, pentru RFI.

El a explicat că, potrivit unor sondaje, USL ar avea faţă de partidul de la Putere un avans de aproximativ 30% şi spune că, în mod normal, când ai un asemenea avans considerabil, trebuie să ai grijă 'să nu faci prostii”, „să nu te agiţi degeaba'. Fostul ministru al Culturii mai consideră că Opoziţia ar fi trebuit să aibă un discurs cât mai moderat, mai deschis şi mai tolerant, pentru că doar aşa ar fi putut atrage de partea sa electoratul nehotărât.

„Dacă vii cu un mesaj radical, de răsturnare a ordinii, de răsturnare a preşedintelui, de alegeri anticipate, de guvern de tranziţie, toate aceste mesaje sunt total contraproductive din punctul de vedere al Opoziţiei, într-un an electoral. USL-ul, dacă are o strategie inteligentă, poate câştiga la sfârşitul acestui an. Ori ceea ce vedem este exact contrariul şi, repet, în politica românească este de ajuns să contezi pe prostia adversarului, pentru că e întotdeauna o valoare sigură. De aceea vă spun, mie mi se pare că USL-ul a adoptat o strategie total greşită, dar nu mă miră, pentru că asta a fost linia constantă de discurs radical. Care sunt cererile minimale ale USL-ului? Minimale: demisia preşedintelui, demisia guvernului, alegeri anticipate - ori aşa ceva este, totuşi, lipsit de conţinut pozitiv. Într-un an electoral, dacă vrei să devii credibil, trebuie să vii cu propuneri concrete, pozitive, cum să încurajezi creşterea economică sau revenirea, mai exact, la creşterea economică, cum să depăşeşti criza. Este evident pentru orice om cu scaun la cap că nu demisia lui Traian Băsescu va rezolva dintr-o dată criza economică în România”, susţine Paleologu.

abonare newsletter