Politică

Institutul pentru Politici Publice nu participă la dezbaterea PDL

<p>Institutul pentru Politici Publice (IPP) nu va participa la discuţia la care a fost invitat de prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi, alături de alţi reprezentanţi ai societăţii civile.</p>

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri Agerpres, IPP apreciază că „agenda propusă pentru discuţii reflectă exclusiv temele politice ale PDL, şi nu problemele reale ale societăţii româneşti şi că această invitaţie (prima de acest fel) a venit prea târziu”.

IPP aminteşte că a afirmat din primele zile ale tensiunilor din stradă că „cea mai potrivită soluţie este ca Guvernul să îşi depună mandatul şi să se organizeze alegeri”.

Partidul Democrat Liberal a început miercuri un amplu proces de consultare a societăţii civile.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de formaţiunea politică, din echipa democrat-liberalilor fac parte ministrul de Externe, Teodor Baconschi, prim-vicepreşedinte al PDL, şi vicepreşedinţii Monica Macovei, Mihaela Popa şi Theodor Paleologu.

O primă rundă de discuţii s-a desfăşurat, la sediul central al PDL, între reprezentanţi ai Asociaţiei Medicilor de Familie - Bucureşti, ai Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor şi ai Colegiului Medicilor. Cea de a doua rundă de convorbiri va fi cu reprezentanţi ai APADOR-CH, ai Fundaţiei „Parteneri pentru Dezvoltare Locală”, ai Asociaţiei „Casa Plus” şi ai Asociaţiei „Euro 26 România”.

abonare newsletter