Național

Un băiat de 15 ani a murit după ce a furat o mașină și s-a izbit de un stâlp. Pasagerul a ajuns la spital.

Un adolescent de doar 15 ani a murit după ce a furat o mașină și a intrat într-un stâlp.

Adolescentul a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp/ Foto: pixabay.com Adolescentul a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp/ Foto: pixabay.com

 

 


Un adolescent în vârstă de 15 ani a murit după ce s-ar fi urcat la volanul unui autoturism şi ar fi pierdut controlul volanului, ulterior izbindu-se de un stâlp aflat pe marginea drumului.

 


Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, evenimentul rutier s-a produs vineri pe DC156, satul Budişteni, din localitatea Costeşti. În autoturism se mai afla un tânăr de 18 ani care a fost transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

CITEȘTE ȘI:
Accident în Topa Mică, Cluj! O femeie a fost transportată la spital - FOTO

„Din primele date de la faţa locului a reieşit că un autoturism condus pe direcţia Costeşti către Smeeni a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. Accidentul s-a soldat cu decesul tânărului care s-ar fi aflat la volanul maşinii, în vârstă de 15 ani, din Costeşti, dar şi cu rănirea unui al ocupant, de 18 ani, din aceeaşi localitate. Persoana rănită a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, informează IPJ Buzău, citat de agerpres.ro


Autoturismul în care se aflau cei doi tineri implicaţi în evenimentul rutier ar fi fost sustras din faţa unei locuinţe.

„Totodată, din primele cercetări efectuate de către poliţişti a reieşit că, cei doi tineri ar fi sustras autoturismul, care se afla parcat în faţa unui imobil, din localitatea Costeşti. În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a transmis IPJ Buzău. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Accident în Topa Mică, Cluj! O femeie a fost transportată la spital - FOTO

Șofer recidivist... la băutură! Clujean prins băut la volan, de două ori în aceeași zi. A provocat și un accident.

Ultimele Stiri
abonare newsletter