monitorulcj.ro Menu

Monitorul Cartierelor

Minunea n-a ţinut mult! La o săptămână de la ecologizarea parcului Expo Transilvania din cartierul Mărăşti, gunoaiele au reînceput să apară – GALERIE FOTO

La o săptămână după ce mai mulţi voluntari au curăţat parcul din cartierul Mărăşti, PET-urile, pungile şi cârpele au început să apară din nou. Clujenii se declară oripilaţi şi se luptă cu acest fenomen cum pot. „În termeni literari parcul arată ca curul”, susţine un clujean.

O echipă formată din voluntari din șase țări europene, voluntari din cadrul unei firme clujene și voluntari locali au curățat săptămâna trecută parcul Expo Transilvania din Cluj-Napoca.

Reuşita tinerilor a fost de scurtă durată. La doar o săptămână gunoaiele încep să reapară, spre disperarea celor care locuiesc în zonă. 

Cei care îşi plimbă câinii în zonele special amenajate le cer autorităţilor să facă mai multe controale şi să-i pedepsească pe cei care îşi lasă gunoaiele în iarbă. „În termeni literari arată ca curul. Noi care avem căţei mici venim cu pungi şi adunăm fecalele câinilor, iar alţii lasă de dorit. Mulţi vin vara şi fac plajă aici şi fac în tufe tot felul de chestii. Omul este principalul răspunzător. Cred că ar fi în regulă să fie controlat mai des acest parc de autorităţi. Duminica este Oserul şi mulţi îşi aruncă peste gard gunoaiele”, a spus Lucian Nemeş.

Locuitorii din zonă se plâng de faptul că parcul a fost „uitat de lume”. „Nu mi se pare curat deloc. Sunt peste tot chiştoace, pahare, bilete, PET-uri aruncate...este destul de murdar. Eu locuiesc lângă staţie şi parcă aici e zona verde a nimănui. Parcă a uitat lumea de parcul acesta, deşi este o zonă frumoasă şi mare”, a declarat Attila Rus.

Un alt clujean susţine că oamenii care fac plajă produc tot deranjul şi totul depide de firmele de salubritate. „Sunt zile în care parcul este mizerabil, sunt zile în care este curat. Depinde cât de des fac curăţenie firmele de salubritate. De obicei oamenii care stau la plajă fac mizeria, că mănâncă chipsuri şi lasă pungile în parc”, a precizat Sergiu Mate.

Monitorul de Cluj a mai scris despre groapa de gunoi clandestină din parcul Expo Transilvania şi în luna martie a acestui an, unde PET-urile, fecalele umane şi gunoaiele erau la ele acasă.

Lângă staţia electrică de la intrarea în parc oamenii îşi făceau nevoile, iar zona era un adevărat focar de infecţie. Mirosul de urină şi fecale îţi tăia orice chef de plimbare sau de a stat la iarbă verde.

Explicaţie foto: Unii clujeni aleg în continuare să-şi arunce gunoaiele în iarbă, deşi au fost amplasaţi saci cu gunoaie unde pot fi aruncate resturile.

Citeşte şi: JEGUL este REGE în cartierul Mărăşti: fecale, cauciucuri, PET-uri şi miros de urină – GALERIE FOTO

Citeşte şi: Voluntari străini au curățat un parc din Cluj-Napoca

Citeşte şi: Parcul Expo Transilvania, plin de gunoaie