Monitorul Cartierelor

Strada Dragalina ar putea fi redeschisă mai repede. Boc: „Eu am cerut până în ultima secundă să nu închidă circulația”

Strada Dragalina va fi închisă circulației auto până la finalul lunii iunie. Închiderea străzii din centrul Clujului „a dat peste cap” circulația din oraș, sufocată și așa de traficul mare de mașini.

Strada Dragalina ar putea fi redeschisă mai repede. FOTO: Paul Gheogheci/ Monitorul de Cluj Strada Dragalina ar putea fi redeschisă mai repede. FOTO: Paul Gheogheci/ Monitorul de Cluj

 

 


Strada Dragalina a fost închisă circulației rutiere la începutul acestei săptămâni, pentru realizarea lucrărilor de modernizarea a rețelei de apă și canalizare și de îngropare a rețelei electrice. Primarul Emil Boc a declarat că a cerut constructorilor soluții alternative pentru a nu închide complet circulația pe strada Dragalina, dar în lipsa acestora, s-a văzut nevoit să își asume închiderea străzii.

 


Primarul susține că, prin amânarea acestor lucrări, exista pericolul ca rețeaua de apă să cedeze și, în cel mai negru scenariu, întregul cartier Grigoresc să rămână fără apă curentă.

„Nu credeți că cuiva îi face plăcere treaba asta, cu atât mai puțin mie, care nu îmi doresc să mă înjure lumea. Nu am ce face, oameni buni, aceasta este situația. Eu am cerut până în ultima secundă soluții alternative să nu închidă circulația pe Dragalina. Au venit însă cei de la Apă și au spus: «domnule primar, ori vă asumați responsabilitatea să schimbă o conductă, o magistrală și să nu rămână cartierul Grigorescu fără apă, pentru că exista acest risc. Dacă vă asumați riscul să rămână cartierul fără apă și să avem triplu cât am lucra acum, amânați, nu facem lucrarea. Dacă nu vă asumați, domnule primar, vă asumați să dați banii înapoi pe fonduri europene». În fața acestor două alternative, să nu dai apă unui cartier și să dai bani de la bugetul local că nu termeni în termen proiectul, ce să faci? Bineînțeles că trebuie să iei decizii nepopulare, grele, costisitoare, asta-i viața de primar, nu am ce să fac, nu mă pot ascunde și să zic că altcineva trebuie să aprobe. Eu trebuie să aprob”, a declarat primarul, la un post local de radio.


Cu toate acestea, edilul arată că a primit garanții de la actorii implicați în lucrările la strada Dragalina că lucrările vor fi finalizate înainte de termen și circulația auto ar putea fi reluată ânainte de finalul lunii iunie.

„Acum, să vă spun care este partea plină a paharului. Termenul maximal este de trei luni de zile, sfârșitul lunii iunie. Am avut discuții în fiecare zi de când a început acest subiect, atât cu domnul Neamțu, de la Compania de Apă, cât și cu cei care bagă cablurile, și cu cei care fac proiectul pe malurile Someșului, la toți am găsit deschidere, pentru că toți sunt clujeni și înțeleg situația. M-au asigurat toți că acel termen maximal, prevăzut de contract, va putea fi scurtat. Vom scurta acest calvar cât putem. Toate companiile vor lucra într-un ritm alert. Lucrările trebuiau făcute, așa se întâmplă și acasă, nu poți sta până îți cade acoperișul pe tine. Trebuie să iei decizii grele și să te adaptezi. La alte șantiere, am reușit să convingem constructorii să lucreze sub trafic, să nu închidă complet”, a mai arătat edilul. 


Începând de luni, 3 aprilie, circulația pe strada General Dragalina, între str. Mamaia și str. Horea este închisă, iar pe tronsonul cuprins între Piața Horea, Cloșca și Crișan și strada Mamaia este permis doar accesul riveranilor.

Traseele de deviere a circulației recomandate:

1.Dinspre cartierul Grigorescu spre Centru/str. Horea:


-str. Giuseppe Garibaldi-str. George Cosbuc-str. Card. Iuliu Hossu/Calea Moților - pe această rută este interzis accesul autovehiculelor cu greutatea mai mare de 7,5t, cu excepția transportului in comun;
-pod Napoca-Splaiul Indepndenței (viraj dreapta)-str.George Coșbuc-str. Card. Iuliu Hossu/Calea Moților;

2.Dinspre str. Horea/Centru spre cartierul Grigorescu:

-str.Horea-str. Emil Racovită-str. Gruia-str. Rahovei-str. C.A.Rosetti;
-str.Horea-str.George Barițiu-Splaiul Independenței-pod Napoca/pod Garibaldi.

Ca urmare a închiderii circulației pe str. Dragalina, stațiile de transport în comun „Dragalina Nord” și „Dragalina Sud” vor fi anulate, iar traseele autobuzelor de pe aceasta vor fi reconfigurate astfel:

1.Circulatia autobuzelor de pe liniile 27 și 28 dinspre cartierul Grigorescu va fi deviată la ieșirea de pe str. Octavian Goga pe podul Napoca-Splaiul Independenței-str. George Barițiu-str. Horea;
2.Circulația autobuzelor de pe liniile 26, 26L, 27, 28, 28B, 41, 44 spre cartierul Grigorescu va fi deviată pe str. George Barițiu-Splaiul Independenței-pod Napoca-str. Octavian Goga.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Haos în trafic, luni dimineață. Închiderea străzii Dragalina a generat confuzie printre șoferi - FOTO

abonare newsletter