Educație

Tot ce trebuie să ştii despre admiterea la facultate în cele mai mari universităţi clujene

Cele mai mari universităţi din Cluj organizează în această perioadă concurs de admitere. Află unde se intră pe bază de dosare, unde se dă examen scris, câte locuri au fost scoase la concurs şi ce specializări noi au introdus universităţile în acest an.

UBB oferă patru noi specializări, dintre care una este unică în România

Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca propune pentru anul universitar viitor patru noi specializări, dintre care una, "Biologie ambientală", reprezintă o premieră pentru România.


UBB începe luni înscrierile pentru admiterea la cele 21 de facultăţi pe care le are în componenţă şi care oferă, în total, aproape 250 de specializări de studiu la nivel de licenţă şi alte aproximativ 200 pentru nivelul de master.

Potrivit reprezentanţilor universităţii clujene, noile specializări au fost stabilite în concordanţă cu dinamica vieţii sociale şi economice, precum şi cu exigenţele pieţei muncii.


Celelalte trei specializări sunt "Matematică - Informatică" în limba engleză (la Facultatea de Matematică), specializarea "Economie şi afaceri internaţionale în limba engleză" (la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor) şi specializarea "Media digitală în limba română" (la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării).

În ceea ce priveşte specializarea "Biologie Ambientală", aceasta este unică în România şi are ca scop pregătirea de specialişti care să cunoască speciile protejate la nivelul Uniunii Europene şi care să stăpânească rigorile cercetării pe teren.


Pentru admiterea din luna iulie, UBB va scoate la concurs 4.915 locuri bugetate, din care 60 pentu rromi, peste 9.000 de locuri cu taxă şi peste 2.700 de locuri pentru învăţământ la distanţă, pentru nivel de licenţă. Perioada de admitere se va finaliza în 31 iulie.

UBB are în componenţa sa 21 de facultăţi, la fiecare dintre acestea fiind organizate probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi este, cu cei aproape 40.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, cea mai mare universitate din România.


De asemenea, UBB propune un program nou de master – Master of Public Health, cu predare în limba engleză.

Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile şi a fost stabilit la nivelul fiecărei facultăţi din cadrul UBB.


Pentru admiterea în anul universitar 2016-2017 facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor. Facultăţile din cadrul UBB vor lua în considerare media examenului de bacalaureat, cu pondere diferită.

Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi.

Taxele de admitere sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi și se încadrează între 30 și 300 lei. Taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2016-2017 variază între 2.000 și 5.500 lei, în funcție de facultate.

Universitatea din Cluj, a cărei continuatoare este Universitatea Babeş-Bolyai, a fost creată în 1919, foarte curând după Marea Unire, cu sprijinul unor profesori din Bucureşti, din Iaşi şi chiar din afara ţării, unul dintre aceştia fiind Emil Racoviţă, care a înfiinţat la Cluj primul Institut de Biospeologie din lume.

Universitatea din Cluj, cu predare în limba română, a fost creată, în 1919, pe bazele cele maghiare, care purta numele împăratului Franz Iosif şi care a fost înfiinţată în 1872. Din acel an al înfiinţării şi până în 1919, la universitatea din Cluj, unde se preda în limba maghiară, au studiat peste 40.000 de studenţi, dintre care 2.635 români. Dintre personalităţile româneşti care au trecut pe la Universitatea "Franz Iosif" din Cluj s-au numărat Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Haţieganu (Medicină), George Coşbuc (Filosofie) sau Vasile Meruţiu (Ştiinţe Naturale).

UMF Cluj organizează admitere pentru facultăţile de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" începe luni înscrierile pentru admitere, care va avea loc în data de 25 iulie 2016, pentru trei programe de studiu.

Astfel, înscrierile se fac pentru Facultatea de Medicină (medicină, asistenţă medicală generală, balneofiziokinetoterapie şi recuperare, radiologie-imagistică), Facultatea de Medicină Dentară (medicină dentară, tehnică dentară) şi Facultatea de Farmacie (farmacie, nutriţie şi dietetică).

Potrivit unui comunicat al UMF Cluj, pentru anul universitar 2016-2017 au fost puse la dispoziţia candidaţilor un număr de 926 de locuri, dintre care 600 de locuri bugetate şi 326 de locuri cu taxă.

"Examenul de admitere se susţine prin probă scrisă, în limba română. Concursul se desfăşoară după sistemul grilă - întrebări cu răspunsuri multiopţionale. Durata probei este de 2 ore", se arată în comunicat.

Perioada de înscriere este 18 - 22 iulie. Înscrierea candidaţilor va fi asigurată de către un birou special creat în acest scop, care va funcţiona în perioada menţionată, în clădirea de pe strada Marinescu nr. 23, etajul I, între orele 8.00 şi 16.00.

Pe durata înscrierii şi a susţinerii examenului, candidaţii şi însoţitorii acestora pot beneficia de cazare în căminele universităţii, la dispoziţia lor fiind puse circa 500 de locuri de cazare, cu preţuri variind între 25 şi 40 de lei de persoană pe zi.

"Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca reprezintă o probă complexă de testare a cunoştinţelor şi potenţialului candidaţilor. An de an, exigenţa acestui examen creşte, demersul fiind necesar pentru selectarea celor mai potriviţi candidaţi pentru viitorul sistemului naţional de sănătate", se mai arată în comunicat.

USAMV Cluj-Napoca scoate anul acesta, pentru admitere, 1.787 de locuri la licenţă

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca începe luni prima etapă de înscrieri pentru anul academic 2016-2017, la cele 5 facultăţi pe care le are în componenţă. Înscrierile au loc până în data de 22 iulie.

Potrivit unui comunicat, la nivel de licenţă, pentru cele 23 de programe de studii acreditate, USAMV Cluj-Napoca pune la dispoziţia viitorilor studenţi 880 de locuri bugetate, din care 3 sunt locuri speciale pentru candidaţii de etnie rromă, 677 de locuri cu taxă şi 230 de locuri pentru învăţământ la distanţă.

La nivel de master vor fi scoase la concurs 415 locuri la buget, din care 2 sunt locuri speciale pentru candidaţii de etnie rromă, şi 279 de locuri cu taxă.

Admiterea la facultăţile de Agricultură, Horticultură, Zootehnie şi Biotehnologii, Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor se face fără examen, după media obţinută la examenul de bacalaureat.

La Facultatea de Medicină Veterinară, candidaţii la linia de studiu în limba română vor susţine două teste grilă, din domeniul biologie, cu o pondere de 15%, şi chimie, cu o pondere de 15%, iar media de bacalaureat are o pondere de 70%.

La liniile de studiu în engleză sau franceză, probele specifice sunt motivaţia alegerii profesiei - pentru care este necesar un eseu, care are o pondere de 10% din notă, precum şi activităţile de voluntariat depuse în folosul comunităţii şi/sau al protecţiei animalelor (n. red. - care se pot atesta cu o adeverinţă) şi care are au pondere de 5%, precum şi media de bacalaureat sau echivalent, cu o pondere de 85%.

Următoarea perioadă de înscrieri pentru admitere va avea loc în toamnă, între 5 şi 9 septembrie.

USAMV Cluj-Napoca are astăzi în componenţa sa cinci facultăţi - Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii, Facultatea de Medicină Veterinară şi Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor.

UTCN oferă la admiterea din acest an 99 de programe de studii la licenţă şi 103 la masterat

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) oferă viitorilor studenţi, pentru admiterea din acest an, 3.200 de locuri la buget pentru învăţământul de licenţă şi 2.300 de locuri cu taxă.

Potrivit reprezentanţilor UTCN, cele 12 facultăţi ale universităţii, dintre care 9 se află în Cluj-Napoca şi 3 la Baia-Mare, cu extensii universitare în localităţile Alba Iulia, Bistriţa, Satu Mare şi Zalău, pun la dispoziţia viitorilor studenţi 99 de programe de studii de licenţă, în limba română, precum şi în limbile engleză şi germană.

"Concursul de admitere va consta în examen scris şi/sau probe de aptitudini pentru unele facultăţi, iar pentru altele, concursul va fi la alegere, în funcţie de media examenului de Bacalaureat sau de media între nota obţinută la Bacalaureat la una dintre disciplinele matematică, informatică, fizică, chimie, economie şi media la examenul de bacalaureat", se arată într-un comunicat.

Înscrierile pentru admiterea UTCN încep luni şi se vor încheia în 22 iulie pentru facultăţile cu probe scrise, respectiv în 25 iulie pentru facultăţile care organizează concurs de dosare.

De asemenea, pentru cei care au absolvit deja studiile de licenţă, UTCN oferă un număr de 1.900 de locuri la buget şi 1.944 de locuri cu taxă, la cele 103 programe de studii de masterat. Înscrierile se vor desfăşura până în 25 iulie 2016.

De asemenea, în cadrul Universităţii Tehnice funcţionează Departamentul pentru Educaţie Continuă, Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă, care organizează şi derulează activităţi şi programe de educaţie continuă, cursuri postuniversitare, programe şi cursuri de dezvoltare profesională continuă sau bazate pe standarde ocupaţionale.

Moda, designul şi grafica, cele mai căutate specializări la UAD Cluj

Universitatea de Artă şi Design (UAD) din Cluj începe luni înscrierile pentru admiterea pe care o organizează în cursul lunii iulie la cele două facultăţi pe care le are în componenţă - cea de Arte Plastice şi cea de Arte decorative şi Design.

În total, pentru ciclul de studii universitare de licenţă, universitatea oferă 153 de locuri la buget şi 156 cu taxă.

Dintre specializările oferite de Facultatea de Arte Plastice, cea mai căutată este cea de Grafică (26 de locuri la buget, 33 la taxă), urmată de Fotografie - videoprocesare computerizată a imaginii (18 locuri la buget, 29 taxă) şi de Pictură (20 de locuri buget, 4 taxă), Sculptură (10 buget, 9 taxă), Conservare şi restaurare (8 buget, 6 taxă).

La Facultatea de Arte Decorative şi Design, cea mai căutată specializare este cea de Design, unde sunt 25 de locuri la buget şi 24 în regim cu taxă, urmată de Modă - design vestimentar (18 buget, 6 taxă), Istoria şi teoria artei (10 buget, 15 taxă), Arte textile - design textil (9 buget, 19 taxă) şi Ceramică - Sticlă - Metal (9 buget, 11 taxă).

În ceea ce priveşte calendarul admiterii, în data de 22 iulie se vor încheia înscrierile, taxa de înscriere fiind de 200 de lei pe candidat, iar în 25 iulie are loc examinarea.

La examinare, candidaţii vor susţine probe diferite, în funcţie de specializarea aleasă.

O altă universitate de artă prezentă în Cluj este Academia de Muzică Gheorghe Dima. Prin cele două facultăţi ale sale - Facultatea de Interpretare Muzicală şi Facultatea Teoretică, universitatea pune la dispoziţia viitorilor studenţi 173 de locuri la nivel licenţă, din care 131 la buget şi 42 cu taxă. Taxa de înscriere este de 150 de lei, iar cea de şcolarizare este cuprinsă între 2.500 de lei şi 2.750 de lei.

La Academia de Muzică Gheorghe Dima se susţine concurs de admitere şi se organizează probe de aptitudini muzicale. Înscrierile pentru admitere la această universitate încep marţi.

350 de locuri la nivel de licenţă la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir

Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir organizează admitere la nivel de licenţă în perioada 8 iunie – 25 iulie, dar şi în perioada 31 iulie – 24 septembrie. Universitatea oferă 200 de locuri la învăţământ cu frecvenţă şi 150 de locuri la învățământ frecvență redusă.

Admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă se realizează pe baza mediei obţinute la examenul de bacalaureat. În cazul mediilor egale obţinute la admitere de către candidaţii situaţi pe ultimul loc, criteriul de departajare va fi nota obţinută la proba scrisă la limba română, de la examenul de bacalaureat. Taxa de înscriere la admitere este de 200 lei.

Admiterea în ciclul de studii universitare de masterat se realizează pe baza mediei obţinute la examenul de licenţă, rezultatele admiterii fiind ordonate descrescător. Perioada de înscriere este între 8 iunie şi 23 septembrie. La masteratul de Ştiinţe Penale şi Criminalistică Universitatea oferă 50 de locuri, iar la Dreptul Național și European al Afacerilor tot 50 de locuri. Taxa de înscriere la admitere este de 150 lei.

Articol scris de Emanuela Văscan

abonare newsletter