Educație

Numărul elevilor „a explodat” în ultimii 10 ani, la Cluj-Napoca! Sute de locuri noi în școli, realizate de administrația locală.

Cluj-Napoca are peste 60.000 de elevi și preșcolari, cu 20% mai mulți decât acum 10 ani.

Elevi în sala de clasă/Foto: Municipiul Cluj-Napoca - Facebook Elevi în sala de clasă/Foto: Municipiul Cluj-Napoca - Facebook

 

 


În ultimii 10 ani, numărul tinerilor înrolați în forme de învățământ preuniversitar din Cluj-Napoca a crescut cu 20%, de la 50.104 în 2014 la 60.742 în 2023. Primarul Emil Boc a arătat că orașul este atractiv în special pentru cuplurile tinere, care își întemeiază familii aici.

 


„În ultimii 10 ani numărul copiilor din ciclul primar și gimnazial înrolați în sistemul educațional a crescut cu 20%, de la 50.000 la 60.000. Asta arată 10.000 de copii în plus la Cluj. Arată că există natalitate și că oamenii doresc să se stabilească în oraș și în același timp să creștem profilul educațional din oraș”, a declarat primarul Emil Boc în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit edilului, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de elevi la ciclul primar, unde diferența între 2014 și 2023 este de peste 4.500 de elevi. În anul 2014 erau 12.978 de elevi, iar în 2023 au fost înregistrați 17.686.


„Clujul este un oraș în care îți face plăcere să-ți întemeiezi o familie sau o zonă în care te simți bine să locuiești. La partea care ține de gimnaziu, creșterea este de la 9.580 în 2014, la 13.222 în 2023”, a adăugat Boc.

Investiții în creșe și extinderea școlilor

„Am triplat numărul de locuri de la 485 în 2007 la 1.487. De când am preluat creșele au construit echivalentul a peste 12 noi creșe cu câte 80 de copii”, a transmis edilul.


În ultimii 10 ani s-a reușit construirea echivalentului a 6 școli cu minim 25 de clase și 400 de elevi.

Investițiile în educație/ captură ecran conferință de presă

„În 10 ani am reușit împreună cu clujenii să construim echivalentul a 6 școli cu minim 25 de clase și 400 de elevi. 8 corpuri noi, 7 corpuri supraetajate și modernizate, 5 corpuri modernizate complet.


Avem peste 2.500 de elevi în plus. La Cluj creșterea numărului de elevi este o realitate. Avem în pregătire două HUB-uri educaționale importante, unul în Borhanci, o școală gimnazială și liceu, celălalt o școală gimnazială în Bună Ziua pe măsura extinderii Clujului. În oraș unde cartierele sunt preconstituite nu poți construi școli noi de la zero, poți să extinzi cu un corp de clădire pentru că așa este construit cartierul”, a adăugat Emil Boc.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Calendarul anului școlar 2024-2025, în consultare publică. Cursurile încep pe 9 septembrie și se încheie pe 20 iunie.

Zece milioane de lei în plus la ministerul Educației, pentru un program naţional de învăţare a limbii române de către elevii minoritari

abonare newsletter