monitorulcj.ro Menu

Economie

Cluj-Napoca, oraşul în care apartamentele sunt MAI SCUMPE decât în urmă cu 10 ani

Deși se speculează o criză imobiliară similară cu cea din 2008, specialiștii afirmă că actualul context de piață este semnificativ diferit față de cel din urmă cu un deceniu.

Un prim argument în acest sens este dat de faptul că prețurile locuințelor se situează, încă, la un nivel semnificativ mai scăzut decât cel din perioada de "boom". Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi) din întreaga țară este cu aproape 40% mai mică decât cea consemnată în momentul de vârf al pieței. Astfel, un apartament poate fi achiziționat în momentul de față cu 1.242 de euro pe metru pătrat (la finele lunii noiembrie 2018), față de 2.058 de euro pe metru pătrat (în martie 2008).

Cu o singură excepție, marile orașe mai au (unele mult) de recuperat din declinul consemnat în perioada de recesiune. Cel mai recent raport realizat de Analize Imobiliare relevă că cea mai mare diferență de preț la 10 ani este valabilă, în continuare, chiar în cea mai mare piață imobiliară a țării, anume Bucureștiul – unde apartamentele erau, în T3 2018, cu 35,9% mai ieftine decât în perioada similară din 2008. Diferențe importante pot fi observate și în centre regionale precum Constanța (-25,9%), Brașov (-25,9%) și Iași (-21,7%). Un ecart de preț mai mic față de 2008, anume -5,5%, există Timișoara, în vreme ce Cluj-Napoca este singurul mare centru regional al țării în care apartamentele sunt mai scumpe acum decât în urmă cu zece ani – cu o diferență de +6,2% față de T3 2008.

Specialiștii afirmă că scumpirile actuale sunt departe de cele din perioada 2006-2008. În al doilea rând, este semnificativ faptul că, deși proprietățile rezidențiale continuă, per ansamblu, să se aprecieze, ritmul de creștere a prețurilor a încetinit totuși mult în 2018 – acesta situându-se, totodată, mult sub cel consemnat în perioada de "boom".

Un al treilea important aspect care face ca actualul context de piață să fie semnificativ diferit față de cel din 2008 este reprezentat de evoluția salariilor. Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), salariul mediu net lunar pe economie s-a majorat cu aproape 140% în ultimii (mai bine de) zece ani, de la 1.134 de lei în martie 2008, la 2.720 de lei în octombrie 2018. În condițiile în care proprietățile rezidențiale autohtone sunt evaluate, de cele mai multe ori, în euro, un posibil contraargument la creșterea salariilor ar fi, desigur, evoluția cursului valutar. De menționat este însă că, în condițiile în care euro a crescut, în acest răstimp, cu doar 25% (de la 3,7276 de lei la finele lui martie 2008, până la 4,6668 de lei la sfârșitul lui octombrie 2018), majorarea veniturilor este departe de a fi contracarată când vine vorba de achiziții imobiliare.