monitorulcj.ro Menu

Economie

Încă 13,7 km din Autostrada Transilvania au fost deschiși traficului rutier

Astăzi, 12 decembrie, reprezentanții CNAIR au recepționat lucrările de la lotul de autostradă Ogra – Iernut, în lungime de 3,6 km. Având în vedere faptul că ieri, 11 decembrie, au fost recepționate și lucrările sectorului de autostradă Ungheni – Ogra, în lungime de 10,105 km, astăzi, de la ora 15:00, aceste loturi au fost deschise circulației rutiere.

Valoarea contractului Ungheni – Ogra a fost de 251,349,460.28 lei fără TVA. Antreprenorul care a efectuat lucrările este Asocierea SC Strabag SRL - SC Straco Grup SRL.

Construcția lotului Ogra – Iernut, în lungime de 3,6 km, a avut o valoare de 55.782.941,89 lei fără TVA, iar Antreprenor a fost Asocierea Geiger Transilvania SRL – Wilhem Geiger GmbH&Co.KG.

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a anunţat miercuri, la Ungheni, că reprezentanţii instituţiei au efectuat inspecţii pentru verificarea stării tehnice a lucrărilor de pe două tronsoane ale autostrăzii Transilvania, Ungheni - Ogra şi Ogra – Iernut.

"Avem aproape 14 km pregătiţi. Mai trebuie să facem recepţia acum pe lotul Ogra - Iernut, ieri am făcut recepţia pe lotul Ungheni - Ogra. După ce se va finaliza şi această recepţie, împreună cu Poliţia, decidem deschiderea circulaţiei şi, din acel moment, pe toţi cei 14 kilometri, ai acestei autostrăzi, parte din Autostrada Transilvania, se va putea circula. Estimăm că în jurul orei 15.00 va avea loc deschiderea efectivă a traficului pe autostradă. Termenul contractual pentru cele două loturi era anul acesta, iar pentru celelalte două loturi este anul viitor. Stadiul lucrărilor pentru celelalte două loturi se apropie de 50%. Aceste două loturi reprezintă o investiţie de 320 milioane de lei cu cofinanţare europeană. Din bugetul statului se plătesc undeva la 15% din sume şi restul banilor provin din fonduri europene (...) Şi celelalte tronsoane către Câmpia Turzii până la sfârşitul anului viitor trebuie terminate", a arătat Alin Şerbănescu.

În urmă cu o zi, reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au efectuat o inspecţie a lucrărilor sectorului de autostradă Ungheni - Ogra, în urma căreia s-a făcut recepţia acestui sector cu o lungime de 10,105 km şi o valoare a contractului de 251.349.460,28 lei fără TVA.

Miercuri dimineaţa, reprezentanţii CNAIR au inspectat şi lucrările de pe sectorul Ogra - Iernut, cu o lungime de 3,6 kilometri, iar în cazul în care şi aceste lucrări corespund din punct de vedere tehnic şi calitativ urmează să fie recepţionate, iar cei 13,7 kilometri de autostradă să fie daţi în folosinţă.

Autostrada Câmpia Turzii-Târgu Mureş este împărţită în patru loturi: Lotul 1, între Ungheni şi Ogra, având o lungime de 10,1 kilometri, Lotul 2, pe porţiunea cuprinsă între Ogra şi Iernut, având o lungime de 3,6 kilometri, Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, este finalizat în proporţie de 57,8%, iar Câmpia Turzii-Cheţani este realizată în proporţie de 18,3% şi are o lungime de 15,6 kilometri. Finanţarea lucrărilor este asigurată în proporţie de 75% prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), iar restul de 25%, de la bugetul de stat.