Economie

Jucător important din piaţa de curierat: Părinţii sunt de vină pentru criza forţei de muncă

Se pare că perioada Black Friday şi a sărbătorilor de iarnă este una foarte aglomerată pentru societăţile de transport colete. Reprezentanţii unei firme de curierat s-au întins mult mai mult decât le-a fost plapuma, iar acum suportă consecinţele, clienţii fiind tot mai nemulţumiţi de serviciile lor.

“În Cluj, Oradea, Arad şi Timişoara este aproape imposibil de găsit oameni, iar in zona Bucureştiului angajatii sunt aduşi şi de la peste 100 kilometri depărtare, în piaţa curieratului fiind o criză foarte gravă a forţei de muncă”, spun acţionarii FAN Courier, cea mai mare companie românească din domeniu.

”De vină sunt şi părinţii care vor cu orice preţ ca ai lor copii să facă o facultate, chiar dacă este foarte posibil ca după facultate absolvenţii să nu-şi găsească de lucru”, mai spun şefii companiei, potrivit HotNews.ro.


Adrian Mihai, unul dintre cei trei fondatori FAN Courier, spune că volumul de livrări de Black Friday a fost cu mult mai mare decât în 2015.

Dar de ce este atât de greu de găsit oameni? Oficialii companiei spun că părinţii reprezintă cel mai mare obstacol. "Ei nu-şi lasă copiii să vină pentru că ei spun «copilul trebuie să termine o facultate! Ce-or face apoi cu ea, Dumnezeu ştie..»".


O problemă este însă şi faptul că salariile sunt mici, unii curieri având şi sub 1.500 de lei/lună.

Mulţi clienţi sunt nemulţumiţi de faptul că nu ştiu când vine curierul. În SMS-ul standard se spune că va sosi undeva în intervalul 9-17, însă mulţi nu sunt acasă în acest interval.


În ultima perioadă, la Protecţia Consumatorilor Cluj au fost depuse zeci de plângeri privind activitatea acestei firme de curierat din partea unor clujeni nemulţumiţi că nu au intrat în posesia produselor comandate la timp.

abonare newsletter