monitorulcj.ro Menu

Economie

Câte MILIOANE de EURO ne costă chiriile şi pensiile judecătorilor şi grefierilor?

Potrivit Legii privind Statutul procurorului și judecătorului, magistrații care nu dețin o locuință proprietate personală în localitatea în care lucrează beneficiază de decontarea chiriei.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a precizat că instituția pe care o conduce a plătit doar pentru chiriile judecătorilor și grefierilor circa 10 milioane de euro în 2015, informează digi24.ro.

Într-un interviu acordat News.ro, șefa Ministerului Justiţiei a opinat că ar trebui eliminate toate pensiile speciale deoarece există riscul ca sistemul de pensii să nu se mai poată susțină. Prună a invocat, spre exemplificare, existența în sistemul judiciar a unor pensii de peste 100.000 de lei pe lună.

Potrivit ministrului Raluca Prună, anul trecut Ministerul Justiţiei a scos din buget aproximativ 10 milioane de euro pentru a acoperi chiriile judecătorilor și grefierilor. Suma totală aferentă magistraților este mai mare, deoarece la banii plătiți de MJ ar trebui adăugați și banii plătiți de Ministerul Public pentru procurori, respectiv de CSM pentru magistrații detașați.

„Legea permite ca eu, bucureşteancă fiind, dacă nu am o locuinţă în proprietate personală, să mi se deconteze chiria în Capitală. Cuantumul ţine seama de fiecare oraş, iar cu siguranţă Bucureştiul este locul în care chiria este în cuantumul cel mai mare. Nu am acum la mine o cifră cu privire la câţi magistraţi beneficiază de acest drept, dar datele noastre trebuie completate cu cifrele de la Ministerul Public pentru procurori, cu cifre de la CSM pentru magistraţii detaşaţi acolo ca, apoi, adunate aceste cifre, să avem o idee asupra cuantumului. Pot să vă spun că pentru judecători şi pentru grefieri, care se bucură de exact acelaşi drept şi exact în acelaşi cuantum, la nivelul anului 2015 Ministerul Justiţiei a cheltuit, exclusiv pentru judecători şi grefieri, echivalentul a aproape 10 milioane de euro”, a declarat Prună.

Cât despre pensiile speciale, ministrul a vorbit despre „o proliferare a pensiilor speciale” și a arătat că sunt aproximativ 60 de foști magistrați care încasează lunar pensii de 100.000 de lei.

„Eu cred că, în general, n-ar trebui să existe pensii speciale. Cred că ar terbui să existe un singur sistem de pensii, iar noi asistăm acum la o proliferare a pensiilor speciale, vedem că practic fiecare categorie, prin legi distincte în Parlament, îşi creează o pensie specială. Nici acest lucru nu este un lucru popular de spus, dar sigur, pe un continent în care se vorbeşte foarte mult despre sustenabilitatea sistemului de pensii în general, cred că societatea românească, fără pasiuni dacă se poate, trebuie să se aşeze şi să vadă dacă în ritmul acesta în care dăm pensii speciale aproape tuturor categoriilor profesionale pe care le cunoaştem, dacă nu cumva sistemul nu va mai fi sustenabil pe termen foarte scurt. Nu pot să spun nimic de plafonare, cred că cel mai corect ar fi să avem un singur sistem de pensii şi nicio pensie specială”, a precizat Raluca Prună.