Economie

Cluj: Ce categorii de apartamente s-au depreciat cel mai mult în ultimii șase ani – ieftiniri de până la 57%

Deși după aproape șase ani de recesiune, toate proprietățile rezidențiale au fost afectate de valuri succesive de ieftiniri, nu toate s-au depreciat însă în aceeași măsură: unele unități locative au făcut față mai bine crizei, în vreme ce altele au cunoscut un declin mai puternic, de până la 57%.

Cluj-Napoca este orașul cu cele mai mici marje de scădere pe categorii de apartamente din 2008 încoace. Cele mai bune performanțe au fost înregistrate de unitățile locative bicamerale (vechi și noi), care s-au depreciat cu aproximativ 28% (de la 1.385 la 1.001 euro pe metru pătrat util). Pe locul al doilea se situează garsonierele, al căror preț mediu a scăzut cu circa 37% în intervalul menționat, de la 1.605 la 1.009 euro pe metru pătrat. Cele mai afectate de criză au fost locuințele cu trei camere, care s-au ieftinit cu 40%, de la 1.602 la 958 de euro pe metru pătrat util.

Cele mai mici ieftiniri la Timișoara au avut loc pe segmentul apartamentelor cu trei camere; potrivit Indicelui Imobiliare.ro, prețurile acestora au scăzut cu aproximativ 37%, de la 1.220 la 771 de euro pe metru pătrat. Acestea sunt urmate de locuințele bicamerale, cu un declin de 40%, de la 1.344 la 805 euro pe metru pătrat. În cele din urmă, garsonierele au consemnat o marjă de scădere de aproape 43%, de la 1.497 la 859 de euro pe metru pătrat util.


Locuințele din Capitală au fost cele mai afectate de valurile de ieftiniri din perioada de recesiune. Cel mai bine a „rezistat” segmentul apartamentelor cu trei camere: cele noi s-au depreciat cu aproximativ 52% (de la 2.573 la 1.228 de euro pe metru pătrat), iar cele vechi cu 53% (de la 2.075 la 972 de euro pe metru pătrat). Pe locul al doilea se situează garsonierele, cu un recul de 56% la unitățile locative noi (de la 2.519 la 1.112 euro pe metru pătrat) și, respectiv, 55% la cele vechi (de la 2.388 la 1.071 de euro pe metru pătrat). Locuințele bicamerale din blocurile vechi s-au ieftinit cu aproape 55% în ultimii ani (de la 2.289 la 1.037 de euro pe metru pătrat), iar cele noi au consemnat o scădere de circa 57% (de la 2.619 la 1.114 euro pe metru pătrat).

abonare newsletter