Economie

Dacă mai vor bani, primăriile vor fi obligate să reducă arieratele cu 5%

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/08_august/31/05-31arierate.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Primăriile care înregistrează obligaţiile financiare ajunse la scadenţă şi neachitate vor fi obligate să reducă, lunar, volumul acestora cu cel puţin 5%, calculat la soldul lunii anterioare, în caz contrar direcţiile generale ale finanţelor publice urmând să sisteze alimentarea cu cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. </strong>

De asemenea, ordonatorii de credite ai instituţiilor publice, de subordonare locală, finanţate integral din venituri proprii care înregistrează arierate au obligaţia să diminueze, lunar, volumul acestora cu cel puţin 3% calculat la soldul lunii anterioare, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În cazul nerespectării acestei obligaţii, unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului sunt autorizate să nu opereze plăţi din conturile instituţiilor publice, de subordonare locală, finanţate integral din venituri proprii, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente acestora, respectiv pentru stingerea arieratelor.


„Ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, care înregistrează arierate au obligaţia să diminueze, lunar, volumul acestora cu cel puţin 5%, calculat la soldul lunii anterioare. În cazul nerespectării prevederilor alin. (13¹) şi (13²), directorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti sistează alimentarea, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale”, se arată în proiectul de act normativ.

Potrivit datelor MFP, autorităţile administraţiei publice locale înregistrau, la 30 iunie, plăţi restante de circa 2 miliarde lei şi arierate de aproximativ 1,2 miliarde lei.


„Aceste plăţi restante influenţează negativ deficitul bugetului general consolidat şi în acelaşi timp pune în pericol ţintele convenite cu organismele financiare internaţionale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

abonare newsletter